Legendele internetului. Cei care au răspunsuri la orice şi le ştiu pe toate sunt de evitat. Să admitem că mereu mai avem de învățat

Data actualizării: Data publicării:
oameni pe strada
Fapte precum războaiele, politica sau situaţia economică ne tulbură existenţa şi realizăm cât de mult ne limitează. Foto: Shutterstock

Fapte precum războaiele, politica sau situaţia economică ne tulbură existenţa şi realizăm cât de mult ne limitează. Reflexul general este să dăm vina pe alţii pentru ceea ce ne deranjează sau ne afectează. Putem să avem aşteptări sau, putem să fim sinceri cu noi înşine şi să admitem că întotdeauna mai avem ceva de învăţat. Iar cei care au răspunsuri la orice şi le ştiu pe toate sunt de evitat.

Cum cultivi abilitățile de adaptare

Pe parcursul vieţii suntem învăţaţi să facem lucrurile într-un anume fel, dezvoltăm convingeri şi să credem că ştim noi mai bine, atunci când apare ceva nou. Deschiderea minţii spre alte perspective este dificilă în realitate, dar se poate face.

Reacția creierului la reînvățare

Dragoș Cîrneci, psiholog specialist în Neuroștiințe: Totul se poate reînvăța mai ușor sau mai greu. A nu se considera că reînvățatul este ștergere. În creier nu prea poți, pe un creier sănătos cel puțin, nu cu demență sau Alzheimer, nu prea poți să ștergi nimic odată învățat, decât în copilăria mică, undeva nu e foarte clar, până la vreo 5 ani eventual. De-aia, de exemplu, anumite traume, fobii care păreau că au fost rezolvate în terapie după o vreme, pe fond de stres, de oboseală sau de alte probleme reapar, pentru că erau tot timpul acolo, ele n-au fost șterse. Deci se poate reînvăța un răspuns față de orice, mai ușor sau mai greu. Dar asta nu e o garanție a faptului că vechile răspunsuri au fost șterse. E ca și cu fumatul. Te poți lăsa de fumat, da, există toată viața, cât mai trăiești, riscul de a te apuca din nou de fumat.

În lume trăiesc oameni reali

Supereroii există doar în benzile desenate. Cei care îşi pun singuri pe umeri pelerina de Superman şi pozează în oameni care au soluţii la orice şi pot rezolva singuri probleme care afectează masele sunt doar mai buni la ascuns vulnerabilitatea. Dar asta nu înseamnă că sunt puternici, dimpotrivă.

Vulnerabilitatea înseamnă putere

Nicu Ștefănuță, europarlamentar Grupul Verzilor: Vulnerabilitatea nu e o chestie rea, știi? Adică să zici că ești vulnerabil, apropo, prin locurile pe unde merg vorbesc foarte mult de sănătate mintală și mai mult, în România se vorbește de sănătate mintală la bărbați, pentru că este și mai delicată, pentru că la noi ești crescut cu „bărbatul adevărat ar trebui să...” nu știu ce, să fie perfect eventual, să rezolve toate situațiile, să fie un fel de Hagi pe teren și un Lucescu în tribună, adică să fie de toate. În germană se zice vaca care dă lapte, ouă și lână. Și nu e normal, adică nu e normal să creștem cu pretențiile astea de la noi. Și atunci eu consider că. 1. Vulnerabilitatea, să zici la un moment dat: domnule, nu mai pot, e prea mult sau nu mai fac față, este absolut normal și bărbătește.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celine Dion, revedere emoționantă cu fanii, înaintea revenirii pe scenă. Copleșită de iubirea primită după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește...
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani