Luca Niculescu și mai mulți fotoreporteri renumiţi sprijină o tânără în lupta împotriva cancerului

Data publicării:
Florentina 2

Pentru prima dată în România, o licitaţie de fotografii realizate de fotoreporteri renumiţi a permis sprijinirea unei tinere românce care luptă împotriva cancerului de la vârsta de 9 ani.

Unsprezece fotografi români - Mihai Barbu, Petrut Calinescu, Bogdan Cristel, Bogdan Croitoru, Vadim Ghirda, Daniel Mihailescu, Lucian Muntean, Andrei Pungovschi, Radu Sigheti, Viorel Spiridon, Radu Vioreanu - care lucrează pentru agenţii sau publicaţii prestigioase cum ar fi Associated Press, Reuters, Agenţia France-Presse, National Geographic sau Dilema Veche au acceptat să doneze câte o fotografie pentru o licitaţie caritabilă organizată în sprijinul Florentinei Dima, o tânără de 22 de ani care de 13 ani luptă cu un curaj admirabil împotriva cancerului.

Diplomaţi străini, personalităţi ale mediului de afaceri, dar şi persoane private au putut să cumpere fotografii unice, realizate în Noua Zeelanda, Kenya, India sau Spania, în Delta Dunării sau în munţii României.

Graţie mobilizării fotoreporterilor, peste 7.000 de euro au fost strânsi în timpul licitaţiei animate de jurnalistul Digi24 Luca Niculescu.

După ce a pierdut vederea ochiului stâng şi a îndurat timp de mai mulţi ani şedinţe epuizante de chimioterapie, Florentina suferă acum de tumori la coloană vertebrală. Fără morfină, durerile sunt insuportabile.

Doar o operaţie realizată într-un spital din Turcia i-ar putea permite să ducă din nou o viaţă normală. Dar familia sa, originară din Tulcea, nu dispune de cei 25.000 de euro necesari pentru analize şi operaţie.

Mai sunt însă necesari înca 18.000 de euro pentru ca Florentina să poată fi operată.

Donaţiile pot fi depuse în contul în lei deschis la BRD, pe numele Dima Florentina-Valentina IBAN RO34BRDE450SV22665374500, SWIFT BRDEROBU.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri