Misiunea soldaților americani la Cincu: repară uși și instalații electrice

Data publicării:
militari americani repara cincu

Amy McDermott este aviator senior în cadrul escadronului 20, de ingineri constructori, al Forţelor Aeriene Americane. E specializată in structuri de rezistenţă, dar se pricepe la orice e legat de tâmplărie, beton, zidărie, ipsos sau zugrăveală.

„Acum reparăm un toc de uşă stricat. Trebuie să scoatem partea compromisă şi sa o înlocuim cu piese noi din lemn, astfel încât uşa să se potrivească şi să se închidă bine”, spune ea/

Cei 28 de militari americani - 22 de bărbaţi şi şase femei - fac parte dintr-o structură a Forţelor Aeriene Americane specializată în ridicarea şi repararea clădirilor civile. Unitatea poate fi mobilizată rapid în orice colţ al lumii.

Militarii americani modernizează complet etajul clădirii dispensarului şi câteva săli de clasă ale Şcolii Generale Cincu.

Materialele de construcţie costă 40.000 de dolari şi sunt plătite printr-un program al Departamentului american al Apărării.

„Primăria n-a făcut-o pentru că nu a intrat în priorităţi. Nefiind utilizată, nu a fost nevoie. Dar acum, fiind cerere pentru stomatologie, ne-am gândit că ar fi o ofertă foarte bună din partea dânşilor să o reabiliteze”, spune Sorin Suciu, primarul din Cincu.

Nu este prima oară când americanii vin la Cincu. În 2012, au schimbat complet acoperişul dispensarului, au înlocuit ferestrele uzate cu geamuri termopan şi au reabilitat faţada clădirii. Costurile au fost acoperite şi atunci de guvernul american.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Nemulțumit de pensia primită după Marea Recalculare? Cum poate ajunge dosarul tău pe masa CCR. Exemplu concret
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații