Muzeul Satului se redeschide miercuri. Grupuri de maximum cinci persoane; vizita, limitată la două ore

Data publicării:
ms-05
Foto: muzeul-satului.ro

Muzeul Satului din București se redeschide miercuri dimineață, la ora 10.00, însă intrarea va fi supusă unor reguli stricte: grupuri de vizitatori limitate la cinci persoane, iar vizita va dura maximum două ore.

Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” a transmis marţi regulile care vor trebui respectate pentru vizitarea muzeului în arr liber.

  • Obligativitatea purtării măştii (medicală/nonmedicală), cu acoperirea gurii şi nasului;
  • Respectarea distanţei de minimum 1,5 m între persoane;
  • Limitarea grupurilor de vizitatori la 5 persoane;
  • Limitarea vizitei la un interval de timp de 2 ore;
  • Interzicerea accesului în muzeu a persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
  • Interzicerea accesului în muzeu a persoanelor care prezintă o temperatură peste 37,3 grade C sau care refuză să le fie verificată temperatura.

Muzeul a pregătit o serie de măsuri pentru prevenirea COVID-19, astfel încât vizitatorii să fie în siguranţă:

  • Intrarea în muzeu se va face prin Şos. Kiseleff, nr. 28, iar ieşirea prin Şos. Kiseleff nr. 30 şi poarta "Mioriţa" (Parcul "Regele Mihai I" - Debarcader);
  • Au fost montate panouri informative cu normele sanitare (purtat măşti, mănuşi etc.) şi de distanţare socială recomandate de Institutul Naţional de Sănătate Publică în lupta împotriva coronavirusului.

Programul de vizitare va fi între orele 10,00 - 18,30, de luni până duminică.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri