Noi acuzații de abuz la un centru de plasament. Copiii spun că au fost bătuți și forțați să ia medicamente

Data publicării:
copil abuz
Foto: Digi24

Marian Ciubotaru are împreună cu soţia lui şapte copii. Cinci dintre ei au fost duşi la un centru de plasament de care se ocupă un ONG, în speranţa că acolo vor avea o viaţă mai bună. Asta în condiţiile în care familia trăieşte într-o casă părăsită şi doar bărbatul câştigă bani, muncind cu ziua. Omul regretă acum că şi-a lăsat copiii în grija unor străini.

Erau terorizaţi, erau bătuţi, voiau să le dea şi pastile. Copiii nu au vrut pastile, cu forţa au vrut să le dea. Intră peste ei în cameră, peste fetele mele intră, cu pumnii în spate, palme în cap, picioare”, spune tatăl copiilor.

Chiar copiii au fost cei care au povestit aceste grozăvii, iar tatăl lor a anunţat imediat la Direcţia pentru Protecţiea Copilului.

Urmează să evaluăm toţi copiii şi să vedem dacă toate aspectele semnalate se confirmă. Au fost suspendate persoanele asupra cărora planează suspiciunea de abuzatori”, spune Atena Fătu reprezentant DGASPC Constanţa.

Reprezentanţii centrului de plasament neagă acuzaţiile şi anunţă că fac propriile verificări.

Avem sistem de supraveghere. E normal să vadă toate mişcările pe holuri şi peste tot. Acum se uită comisia pe camerele de supraveghere. E o suspiciune, nimic confirmat. Asupra bătăii crunte se va pronunţa medicul legist”, spune Paula Cioceanu, directorul centrului de plasament.

Între timp, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului. Centrul de plasament - unde sunt în prezent 32 de copii - a fost fondat în urmă cu aproape 20 de ani, iar din 2011 colaborează cu Primăria Constanţa.

Acuzațiile de abuz vin după ce alte două centre de plasament, unul din București și unul din Brașov, sunt vizate de anchete pentru rele tratamente aplicate copiilor.  

La Casa de copii „Sfânta Maria” din Bucureşti, angajaţii sunt bănuiţi că în loc să aibă grijă de fetele internate acolo, le băteau, le sedau şi le-ar fi luat banii primiţi din donaţii şi mâncarea. Mai mulți angajați au fost arestați preventiv. De asemenea, la Braşov, aproape jumătate dintre copiii dintr-un centru de plasament primeau medicamente pentru afecţiuni psihice, fără a avea însă nevoie de acestea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Cine este Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026. Piesa pe care o interpretează i-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a răspuns Mădălina Ghenea când a fost întrebată dacă ține vreo dietă strictă. Actrița a dezvăluit ce face...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Prima rachetă de croazieră produsă în România, pilotată de AI: navighează fără GPS și are autonomie de 200 km
Newsweek
Cristian Păun anunță apocalipsa pensiilor. Nu sunt bani pentru ajutoare la pensie și pentru indexare în 2027
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Cine este Luciana, soția lui Robert Duvall. Cei doi au fost căsătoriți peste 20 de ani și împărțeau aceeași...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online