Prima bază de date din România despre populaţia Transilvaniei, începând cu 1850: „Aplicaţia va fi gratuită pentru obţinerea arborelui genealogic”

Data publicării:
teatru cluj

Vlad Popovici, asistent cercetare la Centrul de Studiere a Populaţiei din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că în cadrul proiectului colectarea datelor se face din registrele parohiale de stare civilă ale diferitelor culte din regiune, în care sunt trecute naşterile, botezurile, logodnele şi decesele.

"Proiectul "Baze de date ale populaţiei istorice din Transilvania" este finanţat printr-un grant al Guvernului Norvegiei de 650.000 de euro, iar în acesta vor fi cuprinse persoanele care au trăit în regiune între 1850 şi 1914. Este prima astfel de bază de date care se realizează în România, iar colectarea informaţiilor se face din registrele parohiale de stare civilă ale diferitelor culte din regiune, aflate în arhive, în care sunt trecute naşterile, botezurile, logodnele şi decesele”, a spus Popovici.

Populaţia estimată din Transilvania pentru intervalul 1850 – 1914 depăşea cinci milioane de persoane

"Strângem date de la toate confesiunile şi de la toate etniile chiar dinainte de 1850. Pentru fiecare etnie avem mai multe confesiuni. Pentru români avem ortodocşi şi greco-catolici, pentru maghiari avem reformaţii calvini, dar şi unitarieni, catolici, luterani, avem germani, care sunt luterani, dar şi catolici, avem evrei, armeni sau greci. Registrele sunt scrise în româneşte, cu litere chirilice, în maghiară sau germană. Toate registrele se digitizează, foile sunt scanate şi fotografiate, şi vor putea fi disponibile pe un site”, a subliniat Popovici.

Cercetarea se desfăşoară în zece judeţe din Transilvaniei: Braşov, Hunedoara, Alba, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Bistriţa-Năsăud, Sibiu şi Sălaj. Vlad Popovici a adăugat că, pe măsură ce vor fi epuizate registrele parohiale, cercetătorii vor trece şi la consultarea altor surse, precum registrele fiscale, pentru identificarea tuturor persoanelor, în condiţiile în care "de fiscalitatea austriacă nu scăpa nimeni”.

"La final, rezultatele pot fi folosite şi la aflarea arborelui genealogic al unor locuitori din Transilvania, care este produsul cu cel mai mare impact la public. Astfel, o persoană originară din microzonele cercetate din Transilvania, îşi va putea face arborele genealogic, având o informaţie primară măcar despre bunici. Va putea găsi pe site-ul bazei de date numele localităţii şi numele persoanei. Aplicaţia va fi gratuită pentru obţinerea arborelui genealogic”, a explicat cercetătorul Centrului de Studiere a Populaţiei.

"La final, rezultatele pot fi folosite şi la aflarea arborelui genealogic al unor locuitori din Transilvania, care este produsul cu cel mai mare impact la public. Astfel, o persoană originară din microzonele cercetate din Transilvania, îşi va putea face arborele genealogic, având o informaţie primară măcar despre bunici. Va putea găsi pe site-ul bazei de date numele localităţii şi numele persoanei. Aplicaţia va fi gratuită pentru obţinerea arborelui genealogic”, a explicat cercetătorul Centrului de Studiere a Populaţiei.

De asemenea, baza de date va putea fi folosită şi la realizarea unor analize transgeneraţionale, respectiv din registrele parohiale se vor putea extrage date privind cauzele morţii unor persoane, pe o anumită microzonă, pe o perioadă de 100 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri