Românii au acces mai ușor la droguri în țară. ANA anunță ce substanțe interzise se consumă

Cannabis Clubs Boom In Barcelona
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Canabisul continuă să fie cel mai consumat drog din România, potrivit Raportului naţional privind situaţia drogurilor pe 2019, elaborat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA). De asemenea, disponibilitatea drogurilor ilegale a crescut în țară noastră, românii având astfel acces la ușor la substanțe interzise.

Potrivit raportului ANA care cuprinde date din 2018, dintre toate drogurile ilicite, canabisul continuă să fie cel mai consumat drog din România, cu o prevalenţă a consumului de-a lungul vieţii de 5,8%. După canabis, se situează noile substanţe psihoactive (NSP) - 2,5%. Urmează: cocaină/ crack şi LSD - câte 0,7%, ecstasy - 0,5%, ciuperci halucinogene - 0,4%, heroină, amfetamine şi ketamină - câte 0,3%.

În anul 2018, au fost înregistrate 4.266 persoane consumatoare de droguri care au solicitat asistenţă.

În funcţie de tipul drogului care a cauzat problema medicală, deşi se menţine aproximativ aceeaşi distribuţie a solicitărilor de asistenţă, preponderent disputată între cele trei tipuri de droguri care domină tabloul asistenţei pentru dependenţa de droguri din România (canabis, opioide şi noi substanţe psihoactive), are loc o consolidare a poziţiei deţinute de canabis, care ajunge să totalizeze peste 50% dintre cererile de tratament, precizează ANA.

În mod similar cu anii anteriori, pentru celelalte tipuri de droguri, cererea de tratament rămâne mult redusă, în comparaţie cu cele trei droguri dominante: cocaină - 1,5%, MDMA/ ecstasy - 1,3%, inhalanţi/ substanţe volatile - 1%, benzodiazepine - 0,7%, amfetamine - 0,5%, halucinogene - 0,2%.

În privinţa urgenţelor medicale determinate de consumul de droguri ilicite, în majoritatea cazurilor înregistrate în anul 2018 se menţine consumul singular de diferite substanţe psihoactive. Mai mult de o treime dintre aceste cazuri a avut drept cauză consumul de NSP. Din punctul de vedere al distribuţiei regionale, se observă creşteri ale numărului de urgenţe medicale cauzate de consumul de droguri ilicite faţă de anul anterior în şase regiuni: Bucureşti-Ilfov, Nord-Est, Nord-Vest, Sud, Sud-Vest, Vest, arată ANA.

Potrivit sursei citate, anul 2018 se înscrie în tendinţa evidenţiată în ultimii 5 ani, prin scăderea cu 10,3% a numărului de notificări privind cazurile noi de infecţie cu HIV/SIDA înregistrate în România. Această tendinţă se reflectă şi în numărul consumatorilor de droguri injectabile diagnosticaţi cu HIV/SIDA în anul 2018, scăderea fiind cu 32,2% faţă de anul precedent.

În ceea ce priveşte bolile infecţioase asociate consumului de droguri, pentru consumatorii de droguri înregistraţi în programe de tratament în anul 2018, se remarcă o uşoară creştere a prevalenţelor pentru infecţiile cu HIV şi VHC, în timp ce pentru prevalenţa VHB are loc o scădere, menţionează ANA.

În privinţa infracţionalităţii la regimul drogurilor, faţă de anul 2017, se constată o creştere a numărului cauzelor soluţionate de parchete (de la 4.064, la 6.407 în 2018). Totodată, creşte ponderea persoanelor condamnate din totalul persoanelor trimise în judecată (de la 45,5% la 48,7%).

De asemenea, numărul persoanelor depistate în trafic, care au condus autovehicule sub influenţa unor substanţe sau produse stupefiante este în creştere, comparativ cu valoarea înregistrată în 2017, mai precizează ANA.

Totodată, anul 2018 evidenţiază o creştere a disponibilităţii drogurilor ilicite pe teritoriul naţional, concretizată într-un număr mare de capturi. Cele mai multe au fost înregistrate pentru canabis (3.354), MDMA (819), cocaină (361), heroină (264), rezină de canabis (200), fragmente vegetale cu THC (189), amfetamină (162). Canabisul rămâne în continuare cel mai capturat drog la nivel naţional, cu o creştere a numărului de culturi ilicite identificate, mai arată sursa citată.

Editor web: C.T.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate