Sari la conținut

Tatăl unei victime din Colectiv: „Uneori îți vine să râzi, uneori îți vine să te duci peste instituție să-i dai foc”

Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru, care a pierit în incendiul de la Colectiv, a povestit, la trei ani de la tragedie, despre momentele grele prin care a trecut înainte de moartea fiului său în lupta cu sistemul medical românesc și despre modul deficitar în care a fost gestionată situația de autoritățile din România.

Alexandru Mihai Iancu, un tânăr de 22 de ani, a murit pe 21 noiembrie 2015, după ce s-a luptat pentru viața lui, la Spitalul „Sf. Ioan” din București. El s-a stins conectat la aparatele care-l ajutau să respire, având grave arsuri la nivelul căilor respiratorii. Tatăl lui a povestit, pentru Digi24, câtă pasiune a pus tânărul în evenimentele din viața lui și motivele pentru care tânărul era demn de admirație

E cea mai mare tragedie cel puțîn din ultimii 25 de ani. Să vezi că după 3 ani schimbările sunt minime e mai dureros decât pierderea suferită iniţial.

Acolo au murit tineri care au apreciat muzică. Când am vrut să dăm un nume, ne-am gândit ce să facem la locul evenimentului. Un concert mare nu puteam face. Un concert mic, dar la ce se putea cânta? Nu poți veni cu tobele, pianul, poți veni cu chitară. De aici, Marşul Chitarelor. Au fost și anul trecut”, spune Eugen Iancu.

Despre Alexandru, tatăl lui a povestit că „era îndrăgostit de chitară”.

Nu a vrut să dea la facultate din cauza chitarei. A considerat că facultatea e timp pierdut, pentru că era important ca fiecare ceas să-l petreacă cu chitara în mâna. Din păcate, la terminarea facultății s-a terminat și firul vieţii lui”, precizează bărbatul.

Despre probleme de sănătate ale fiului său, Eugen Iancu a povestit că „avea trei degete arse”.

În afară de problemele respiratorii, asta era singură problemă reală. Le-a spus medicilor să nu-i taie degetele. Da, pentru că pentru el, a trăi fără să cânte, părea imposibil. Poate aşa a vrut cineva. Sper să cânte pe alte tărâmuri, să-și îndeplinească visul”, spune bărbatul.

„Să va spun o poveste despre Alexandru. A terminat liceu uman, n-a făcut nicio oră de matematică. Când trebuia să dea la facultatea, trebuia să aleagă între Jurnalism și ASE. L-am dus la Jurnalism, a văzut clădirea cumplită, a ajuns în ASE și a spus: asta fac. În primul an, a avut 3 examene de matematică, pe care le-a picat. A pierdut bani, tot. În acel moment, știam că există corupție peste tot, și am spus: ce ar fi dacă ți-am cumpără cele 3 examene. S-a uitat la mine: Ce ai zis, eu n-o să fac niciodată așa ceva. A învățat singur și a luat la matematică. Îmi va rămâne mereu în minte asta, privirea din acea clipă, că n-o să facă niciodată asta”, povestește Eugen Iancu.

„E prima infecție confirmată pe 2 și a murit cu 5 bacterii nosocomiale. Am avut discuții serioase cu medici din România și am fost la discuții cu profesori universitari, specialiști în arsuri și din Europa. Cei din afară mi-au spus toți: malpraxis, pentru că un copil cu arsuri declarate de 28%, în realitate nu știm cât, dar privind dosarele celor care au plecat în străînătate unde scria 50 și în realitate aveau 35. La noi s-au umflat cifrele. A fost o greşeala. N-o pun pe seama medicilor. Îi acuz că n-au avut curaj să iasă în față, după ce i-au stabilizat și să spună: nu e adev, în realitate nu avem de toate, dacă ii ții în spital mor. 
Rolul medicului e să salveze viaţa, nu să muncească 3 zile nedormind. Pentru că atunci doar Dumnezeu îi poate ajută pe pacienți”, afirmă tatăl lui Alexandru.

„Vreau să-l văd pe cel de la DSP care a spus că la Sfântul Ioan nu sunt bacterii. Pe manager îl pot înțelege, vrea să-și ascundă gunoiul, dar pe cel care vine în control, îl vreau în pușcărie.”

Nu există dosarul intervenției din acea noapte, care a fost o catastrofă. Și nu există dosarul spitalelor, unde au murit 36 de copii. Conducerea Ministerului Sănătății declara că avem de toate, a blocat plecarea, pentru că sâmbătă dimineața era dispoziție clară: nimeni nu e transportabil”, își amintește bărbatul.

„Uneori îți vine să râzi, uneori să le dai cu ceva în cap, să te duci peste procurorul-șef, peste instituție, să-i dai foc. Oriunde în lume, fără justiție nu poți face ordine. Nu ai justiție, ai dezastrul pe care îl avem în țară. Principala entitate coruptă e justiția. Când o să facem ordine în justiție, nu cum se dorește acum, pentru acum se dorește doar schimbarea puterii asupra justiției. Când vom avea procurori și judecători independenți, vom avea o curățenie în toate domeniile”, spune Eugen Iancu.

Etichete: colectiv , comemorare colectiv , eugen iancu , alexandru iancu , victima colectiv

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale