Un bărbat din Buzău a primit 440 de amenzi rutiere, în 7 ani, dintr-o greșeală. Cum a fost posibil

Data publicării:
sofer amendat eronat

Un bărbat din Buzău a primit 440 de amenzi pentru lipsa rovinietei, timp de 7 ani, pentru mașina care nu s-a mişcat din curte. Omul a ignorat somaţiile de plată, până la momentul la care a ajuns să fie executat silit. Abia atunci a cerut explicaţii şi a aflat că amenzile sunt, de fapt, ale unui şofer care conduce o maşină cu număr asemănător.

Un teanc de amenzi - atât i-a rămas lui Ion Dedu, un localnic din Gura Teghii, județul Buzău, de la fosta lui Dacie 1300. Timp de 7 ani a primit, prin poştă, peste 440 de amenzi pentru neplata rovinietei. Bărbatul susţine că maşina, cu numărul BZ 05 TRI, nu a fost, însă, clintită din loc de mai bine de un deceniu.

„N-am mai circulat că lucram la pădure cu băiatul și el și-a luat alta și o foloseam de piese schimbam de la una la alta”, afirmă Ion Dedu, păgubit.

Uneori veneau și câte 8, 10 amenzi într-o zi, într-o zi, da”, afirmă Ileana Dedu, soția păgubitului.

„Furia” roşie, abandonată în curte, i-a adus omului chiar și o amendă pentru viteză, în Germania.

„Obligația primăriei a fost să-l înștiințeze pe cel sancționat, că are amenzi. El ne-a explicat că nu este vinovat, l-am și crezut, dar nu aveam soluții, l-am sfătuit să se ducă la instanță”, spune Gheorghe Băcneanu, primarul comunei Gura Teghii.

Bărbatul a înţeles că nu e de glumă abia când a fost sunat de un recuperator de debite. Atunci a angajat un avocat care a scos la iveală eroarea: o altă mașină cu numărul de înmatriculare TRL. Ultimă literă, ştersă fiind, părea, de fapt, un I.

La plăcuța de înmatriculare din față, s-a obervat la baza literei L, o ștersătură. Din punctul nostru de vedere, vinovați de producerea acestei neplăceri ar fi operatorii din cadrul CNAIR. Se putea observa cu ușurință marca și numărul”, spune Andrei Petirceanu, avocat.

„Era diferență, de la Logan la Dacie, trebuiau să vadă și ei”, afirmă Ion Dedu, păgubit.

În replică, reprezentanții CNAIR spun că aparatele care verifică rovinietele „citesc” strict numerele de înmatriculare ale maşinilor.

Camerele noastre sunt reglate să pozeze doar numărul mașinii. Conform protecției datelor personale, nici n-am putea să fotografiem mașina totală pentru că au existat situații în care ni s-a reproșat că pozăm în mașină”, spune Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Dacă eroarea nu ar fi fost descoperită, bărbatul ar fi avut acum de achitat amenzi de peste 25 de mii de lei. Pentru că astfel de situaţii să nu se repete pe viitor, autoturismul a fost radiat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilinca Simion, prinsă cu minciuna! Adevărul despre soţia lui George Simion, trecutul şi studiile urmate
Digi FM
George Simion, comentariu deplasat despre Nicușor Dan: “Aveți un candidat pe care-l susțineți. E autist...
Pro FM
Sean Penn rupe tăcerea după ce Madonna l-a numit „iubirea vieții ei”: „Nu ne-a luat mult să realizăm adevărul”
Film Now
Dakota Johnson, sinceră ca niciodată: „A iubi pe cineva e cel mai înfricoșător și frumos lucru!” Actrița are...
Adevarul
Un medic urolog explică de câte ori pe zi e normal să mergi la toaletă, în funcţie de vârstă
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile pe luna iunie? Guvernul face anunțul așteptat de 4.900.000 pensionari
Digi FM
Eugen Cristea, după moartea soției sale, actrița Cristina Deleanu: “O durere sfâșietoare. Nu a suferit mult...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Cum arată partenerul ideal pentru Sofía Vergara: „Să aibă la fel de mulți bani ca mine sau mai mulți, altfel...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...