Şoferul și primarul care i-au interzis unei eleve de etnie romă să folosească microbuzul școlar au fost amendați de CNCD

Data publicării:
microbuz scolar 1

Şoferul care a dat jos o fată romă din microbuzul şcolar şi primarul comunei Petrăchioaia, județul Ilfov, care i-a interzis elevei să folosească microbuzul timp de o lună au fost amendaţi de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Șoferul a fost amendat cu 1.000 de lei, iar primarul - cu 3.000 de lei. Deciziile celor doi „reprezintă fapte de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate”, arată CNCD, citat de Agerpres.

Incidentul s-a petrecut în toamna anului trecut, când primarul i-a interzis elevei de 13 ani să urce în microbuzul şcolar, după ce copila ar fi trântit uşa vehiculului, iar şoferul i s-ar fi adresat acesteia spunându-i „cioară” şi „ţigancă jegoasă”.

CNCD a mai dat amenzi miercuri și în alte două cazuri de discriminare a romilor.

Consiliul a apreciat că „segregarea elevilor de etnie romă la nivelul claselor a V-a în şcoala din Dăgâţa, judeţul Iaşi, reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate” şi în acest sens a amendat directorul instituţiei de învăţământ cu 2.000 de lei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi cu 4.000 de lei.

În acest caz, Colegiul Director recomandă elaborarea unui plan de desegregare şcolară în judeţul Iaşi.

Tot miercuri, CNCD a apreciat că „afirmaţiile privind caracteristicile etniei rome făcute în mod repetat de un consilier local din municipiul Călăraşi reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate”. În acest sens, a fost aplicată amenda contravenţională de 2.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
Ministrul muncii va fi schimbat Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a anunțat-o?
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...