Ucrainenii susțin că au capturat „Frumusețea-4”, cel mai nou sistem rus de bruiaj al sateliților-spion și avioanelor-radar NATO

Data actualizării: Data publicării:
Krasuha
Centrul de comandă al celui mai performant sistem de război electronic al Rusiei, despre care se crede că a fost capturat de ucraineni. Foto: Twitter/Ukraine Weapons Tracker

Ucrainenii susțin că au reușit să captureze un sistem modern de război electronic al Rusiei. Pe rețelele sociale au apărut fotografii cu un „container” capturat de militarii ucraineni în apropiere de Kiev și care a fost ulterior identificat drept centrul de comandă al unuia dintre cele mai performante sisteme de război electronic din dotarea armatei ruse, care poate fi folosit pentru bruierea avioanelor-radar ale NATO și chiar a sateliților de spionaj aflați pe orbita terestră.

Din imaginile postate pe Internet se observă un „container” despre care experții militari americani susțin că reprezintă centrul de comandă al sistemului de război electronic „Krasuha-4” („Fumusețea-4”, în traducere aproximativă).

„Krasuha-4” este unul dintre cele mai moderne sisteme de război electronic ale Rusiei și e folosit pentru bruierea avioanelor-radar de tip AWACS ale NATO, dar și pentru perturbarea sateliților de spionaj aflați pe orbita terestră.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Un sistem „Krasuha-4” complet e format din două camioane. Pe un camion e montat un „container” (precum cel din pozele postate pe rețelel sociale) care reprezintă centrul de comandă, în vreme ce pe al doilea camion sunt instalate echipamentele propriu-zise de bruiaj și război electronic.

„Nu pot să vă spun cât de mare e această pierdere pentru forțele ruse”, a declarat analistul militar american Trent Telenko.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Dacă se confirmă această captură, chiar și pe jumătate, a sistemului Krasuha-4, aceasta ar fi o lovitură grea pentru Moscova, conform publicației de specialitate The Drive/War Zone. Sistemul a intrat în producție de serie la începutul anului 2010.

Astfel, conform oficialilor ruși, Krasuha-4 a fost dezvoltat tocmai cu scopul de a proteja trupele ruse de sistemele radar de supraveghere adverse, inclusiv de radarele sofisticate folosite de către sateliții de spionaj. Rușii susțin că „Frumusețea-4 poate bruia astfel de sisteme aflate la o distanță între 150-300 de kilometri, în orice direcție.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri