Un bărbat și-a găsit prietena moartă când a ajuns acasă de la serviciu. Pe trupul ei erau urme de violență

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
FOTO: Shutterstock

Un bărbat din judeţul Prahova a sesizat Poliţia că şi-a găsit concubina decedată în locuinţă, la revenirea de la serviciu. Poliţiştii au deschis o anchetă.

”La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Plopeni au fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă de 48 de ani cu privire la faptul că în momentul când a revenit acasă de la serviciu a găsit-o pe concubina sa decedată în locuinţa comună”, a transmis, vineri, IPJ Prahova.

Sursa citată a precizat că poliţiştii deplasaţi la adresa din oraşul Plopeni au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat cadavrul femeii, care prezenta urme de violenţă pe corp, scrie News.ro

”Trupul femeii de 56 de ani a fost transportat la Serviciul Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a mai transmis sursa citată.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri