Un pacient de la Spitalul de Arși din București, testat pozitiv pentru Covid-19. A intrat în contact cu 28 de cadre medicale

Data publicării:
spitalul de arsuri bucuresti foto agerpres
Foto: Agerpres

Un pacient în vârstă de 43 de ani, internat la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din București, a fost testat pozitiv pentru coronavirus. Bărbatul a intrat în contact cu peste 30 de persoane,

Pacentul fusese transferat în noaptea dintre 20 și 21 martie 2020 de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava, unde au fost infectați peste 170 de pacienți și medici, iar unitatea a fost închisă.

Pacientul, care nu a fost testat pentru Covid-19 la unitatea din Suceava, a suferit două intervenții chirurgicale duminică, 22 martie 2020 și luni, 23 martie 2020 în Spitalul de Arși București, potrivit Ministerului Sănătății.

În 23 martie, conducerea unității medicale din București a decis testarea pacientului, având în vedere că acesta a fost transferat din Suceava, acolo unde există un focar de infecție cu Covid-19 și, în paralel, au fost luate măsuri suplimentare de protecție a personalului medical și pacienților înainte de cunoașterea rezultatelor acestui test.

După ce pacientul a fost testat pozitiv, s-a demarat ancheta epidemiologică de urgență la spital. Au fost depistați 31 de contacti, dintre care 28 sunt cadre medicale.

Toate cadrele medicale se afla din această dimineață în izolare la domiciliu pentru 14 zile, iar cei 3 pacienți identificați ca și contacti indirecți au fost izolați. Toți vor fi testați pentru Covid-19.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri