Un urs a intrat în mai multe case din Harghita, a băut afinată și a adormit sub un molid

Data publicării:
ursul de pe wiki

În cinci gospodării și în mai multe case de vacanță a dat iama un urs din Harghita, patru nopți la rând. Căuta hrană, iar localnicii, speriați, au cerut ajutorul vânătorilor. După ce au depus și mai multe plângeri la poliție, au formulat și o cerere către ministrul Mediului, pentru recoltarea exemplarului de urs, arată Informaţia Harghitei.

Directorul Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit Sportiv „Zetelaka és Társai”, Benke József, susține că nu este pentru prima dată când localnicii sunt terorizați de acest urs. Anul trecut s-a întâmplat la fel în comuna Suseni.

”Este vorba despre un urs de talie medie, recidivist, care şi anul trecut a intrat în casele localnicilor şi a făcut pagube însemnate, să nu mai vorbim de spaima pe care o bagă în oameni. Sâmbătă a intrat în două case locuite, s-a dus direct în cămară şi a mâncat ce a găsit, de la zahăr şi bomboane, până la carne pusă la păstrat în untură. Unul dintre gospodari mi-a povestit că dormea la mansardă, când a intrat ursul. A a auzit zgomot jos, a văzut animalul, dar nu a îndrăznit să coboare”, a declarat Benke József.

De aici, ursul a mers la o altă casă, iar de la aceea la o locuință de vacanță, în care a pătruns după ce a spart un geam. Animalul a scotocit prin sertare, dulapuri și frigider. Din fericire, cabana era goală. Abia în ziua următoare vecinii au descoperit dezastrul lăsat în urmă și au văzut urmele animalului în zăpadă. Și se pare că această casă de vacanță nu este singura devastată de animalul înfometat. Localnicii vorbesc de zece astfel de construcții.

„Pour la bonne bouche”, ursul sătul s-a tratat cu „o sticlă de afinată”, a mai spus directorul Asociaţiei Zetelaka és Társai”, „apoi, au povestit sătenii, s-a dus pe deal şi s-a culcat sub primul molid care i-a ieşit în cale”.

Lăsând la o parte comicul situației, ursul a băgat spaima în oamenii din zonă.

„De cum se lasă întunericul, nimeni nu îndrăzneşte să iasă afară. S-a întâmplat că ursul a intrat şi de şapte ori în aceeaşi casă. Deocamdată, pagubele nu sunt mari, a omorât trei oi şi mai multe găini, că atât găseşte acum.

Dar ne aşteaptă o primăvară grea şi o vară cruntă, cu multe vite omorâte şi cu atacuri în gospodării. Deocamdată merg în gospodării, pe urmă, când ies animalele la păscut, problema se mută pe păşune, iar promisiuni pentru cota de recoltare la urşi sunt abia pentru toamna viitoare”, s declarat şeful pădurarilor din zona Zetea.

Benke József a spus că asociaţia de vânătoare şi autorităţile locale au cerut încă de anul trecut o autorizaţie pentru recoltarea acestui exemplar periculos. În urmă cu 2 luni au solicitat-o din nou. Până acum nu au primit încă un răspuns.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri