Vlad Pascu nu mai poate scăpa de închisoarea cu executare. Procurorii au extins urmărirea penală, iar Legea Anastasia devine aplicabilă

Data actualizării: Data publicării:
vlad pascu
Procurorii au extins urmărirea penală în cazul accidentului din 2 Mai în urma căruia au murit doi tineri. FOTO Captură Digi24

Procurorii au extins urmărirea penală în cazul accidentului din 2 Mai în urma căruia au murit doi tineri. Vlad Pascu, cel care se afla la volanul mașinii care a intrat în grupul de tineri, va fi învinuit și pentru că a condus sub influența drogurilor. El nu va mai putea scăpa de închisoare, deoarece devin astfel aplicabile prevederile Legii Anastasia.

Expertiza Institutului de Medicină Legală a arătat că acesta consumase un cocktail de stupefiante.

Concluzia expertizei toxicologice cerute de procurorii din Constanța care anchetează acest dosar arată că Vlad Pascu luase șase droguri. Analizele de sânge au indicat prezența în corp a acestor substanțe. Specialiștii spun  că e vorba despre un amestec de substanțe interzise care au fost consumate de tânărul de 19 ani înainte ca el să se urce la volan.

Expertiza toxicologică are valoare de probă și a fost depusă la dosar.  

Inițial, Vlad Pascu fusese acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

După ce ancheta a fost extinsă, el va fi acuzat și de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Astfel, lui i se vor aplica prevederile Legii Anastasia, care prevede că cei care urcă la volan sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor și produc accidente soldate cu morți vor ajunge la închisoare.

Doi tineri au murit, în 19 august, în localitatea 2 Mai din Constanța, după ce Vlad Pascu i-a lovit din plin și a plecat, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Alți 3 tineri au ajuns la spital cu răni grave în urma impactului. 

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a prezentat, luni, raportul Corpului de control privind accidentul de la 2 Mai. Predoiu a spus că şoferul Vlad Pascu a fost oprit în trafic chiar de şeful Serviciului Rutier Constanţa, cu o zi înainte de accident. Comisarul-șef nu l-a sancţionat pentru lipsa semnului de începător și nu i-a ridicat plăcuţele de înmatriculare. 

Ce prevede Legea Anastasia

Legea Anastasia, promulgată de președintele Klaus Iohannis pe 7 iulie, prevede că șoferii care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor ori fără permis de conducere și fac accidente mortale ajung direct la închisoare.

Legea Anastasia a fost inițiată de senatorul PSD Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției. 

„De o lună de zile, băutura şi drogurile la volan îi vor duce la închisoare pe cei care până acum se puteau folosi de portiţe ale legii. Nu mai există portiţe, ci doar porţi mari ale închisorilor unde criminalii trebuie să rămână atâta timp cât este necesar pentru ca în numele victimelor societatea să considere că s-a făcut dreptate. (...) Am fost întrebat de foarte mulţi oameni în aceste zile dacă Legea Anastasia este în vigoare. Un zvon, lansat din confuzie sau ticăloşie, privind intrarea în vigoare de anul viitor a creat din nou sentimentul că cei cu resurse, cei care ştiu să se descurce scapă de pedeapsa cuvenită, închisoarea, chiar şi în situaţia în care omoară oameni folosind un autoturism pe post de armă. (...) Nu, autorul tragediei de la 2 Mai nu va scăpa de închisoare după ce va fi condamnat definitiv de o instanţă de judecată. Legea Anastasia, Legea 213/2023, a fost publicată în Monitorul Oficial din 10 iulie şi a intrat în vigoare trei zile mai târziu, la 13 iulie”, a scris Robert Cazanciuc pe Facebook, în urmă cu 5 zile.

El a adăugat că modificarea Codului penal prin introducerea în lege a pedepsei cu închisoarea pentru „criminalii” de pe şosele este o formă de prevenţie.

„Prin această modificare a Codului penal, am introdus în lege o pedeapsă adecvată pentru criminalii de pe şosele: închisoarea. Aceasta este o formă de prevenţie - oamenii trebuie să ştie care sunt consecinţele faptelor lor, trebuie să cunoască legea, dar legea poate să rămână doar o bucată de hârtie dacă nu este şi aplicată în litera şi spiritul ei, dacă cetăţenii obişnuiţi nu îi vor vedea trimişi în spatele gratiilor, de către instanţele de judecată, pe cei vinovaţi de asemenea atrocităţi ca în cazul de la 2 Mai”, a mai subliniat Robert Cazanciuc. 

Legea Anastasia a fost inițiată după ce Anastasia, o fetiță de 4 ani din Iași, a fost ucisă anul trecut de o șoferiță fără permis care a fost condamnată la închisoare cu suspendare.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Întrebarea la care să nu răspunzi când ești oprit de Poliție în trafic. Ce recomandă un avocat șoferilor
Digi FM
Ce face Ion Lăceanu la 90 de ani. "Omul-orchestră" s-a mutat acum cinci ani la un azil, după moartea soției...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
S-au îndrăgostit pe platoul de filmare, iar azi au o familie superbă. Kirsten Dunst și Jesse Plemons, din nou...
Adevarul
O țară europeană oferă 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate. Are plaje spectaculoase, sate...
Newsweek
Pensii militare: Ministrul Miruță anunță că vârsta de pensionare nu crește. Documentele oficiale îl contrazic
Digi FM
Casa „Barbie” din Marea Britanie se vinde cu 725.000 de lire sterline. Locuința unde până și robinetele sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
Digi Animal World
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu...
Film Now
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl...
UTV
Nadia Comăneci a defilat la Paris alături de Jane Fonda și Eva Longoria. Sportiva a ales o ținută creată în...