Creștere alarmantă a numărului de alcoolici în România: „A plecat de la un singur păhărel. Apoi, când se făcea ziuă trebuia să beau”

Data publicării:
pahar cu alcool
Creștere alarmantă a numărului de alcoolici din România: „A plecat de la un singur păhărel. Apoi, când se făcea ziuă trebuia să beau”. Foto: Captură de video

Creștere alarmantă a numărului dependenților de alcool, care ajung în stare gravă în grija medicilor psihiatri. Un fenomen nou, post pandemie, spun medicii, este acela că familiile nu mai au răbdare cu cei care beau peste măsură și cheamă ambulanța. Realizează, astfel, importanța ajutorului specializat. Așa se face că în 2022 au fost cu 30% mai mulți pacienți internați față de 2019, iar în 2023 sunt deja cu 10% mai mulți față de anul trecut.

Pacient dependent de alcool: A plecat de la un singur păhărel. De acolo s-au făcut două. Când se făcea ziuă trebuia să mă duc la magazin să beau un 50 și un sfert de vin și, gata, nu mai tremuram, nu mai aveam treabă. Și azi așa, mâine așa, tot s-au repetat lucrurile astea.

Este mărturia unui bărbat de 40 de ani, care jumătate din viață a fost dependent de alcool. Acum, pentru prima oară, a cerut ajutor specializat la Institutul Socola din Iași. Cea mai lungă perioadă de abstinență pe care a avut-o în ultimii 20 de ani a fost de doar trei luni.

Pacient dependent de alcool: Luam băutură ca să am forță de muncă. Ei, și de la un pahar s-a adunat. La un moment dat, am început să iau mai mult, mai des. Tremuram de nu puteam să țin lingura în mână sau cana cu apă. Ficatul era mărit.

Numai anul trecut, medicii de la Institutul Socola au tratat 2600 de pacienți cu dependență severă de alcool, cu 30% mai mulți decât în 2019. Și anul acesta este o creștere cu 10 procente.

Adela Bârzu - medic psihiatru Institutul Socola: Încă este mai crescut numărul bărbaților care consumă alcool, dar este în creștere, în continuare acum, și cel al femeilor care consumă. Majoritatea sunt din mediul rural, cei care ajung la internare.

Cei mai mulți solicită ajutorul medicilor după ani buni în care alcoolul le-a afectat grav sănătatea și viața de familie.

Pacient dependent de alcool: Este foarte greu și nu știi să-ți imaginezi, când mai ai și copil și mai ai și soție, oare ei ce simt? Eu trebuie să am grijă de ei, nu ei de mine.

Adela Bârzu - medic psihiatru Institutul Socola: Persoanele cu care stau în contact cei care consumă devin și ele, la rândul lor, intolerante la consumul de alcool al celorlalți. Dacă un pacient devine recalcitrant, conflictual nu mai are nimeni răbdare cu el și atunci se cheamă poliția, ulterior ajungând la Psihiatrie.

Statisticile Institutului Socola arată ca 75% dintre pacienții internați cu dependență de alcool au și alte afecțiuni psihice mai grave decât dependența în sine, dar de foarte multe ori cauzate de acest abuz prelungit.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primeşti după 40 de ani de muncă: modalitate simplă de calcul în funcţie de salariu Social
Digi FM
Ce avere avea Rodica Stănoiu. Fosta ministră a Justiției încasa două pensii și deținea mai multe proprietăți
Pro FM
Câți copii are Ricky Martin. Doi dintre ei au 17 ani și par să fie atrași de industria divertismentului
Film Now
Rob Reiner și fiul său, Nick, s-ar fi certat la petrecerea lui Conan O’Brien, cu câteva ore înainte de...
Adevarul
O pensionară este obligată să restituie 60.000 de euro după ce a încasat două pensii simultan, vreme de două...
Newsweek
Lista completă a beneficiilor la pensie din 2026. Care pensionari iau bani în plus și când se dau?
Digi FM
Sylvie din „Emily in Paris” a făcut furori pe covorul roșu în Franța. Philippine Leroy-Beaulieu, șic în...
Digi World
Beneficii surprinzătoare ale bradului natural în casă. De ce este o variantă ecologică mai prietenoasă decât...
Digi Animal World
Haos la 10.000 de metri altitudine. Un șobolan a fost surprins plimbându-se liber într-un avion
Film Now
Cum arată partenera ideală, în opinia lui Orlando Bloom. Ce a răspuns când a fost întrebat dacă preferă „o...
UTV
Antonia rupe tăcerea după un coșmar medical. O procedură de mărire a feselor făcută acum opt ani a dus la...