Video Cum arată cel mai nou refugiu din Munții Făgăraș. "Să-ți fie de folos, montaniardule obosit, înfrigurat, prins de ploaie sau de vânt"

Data actualizării: Data publicării:
refugiu scara
Refugiul Scara din Munții Făgăraș. Sursa foto: Lucian Oprea - Facebook / Asociația Montană Carpați

Cel mai nou refugiu din Munții Făgăraș a fost finalizat. Este vorba de refugiul Scara, amplasat în Șaua Scării, la 2.146 de metri altitudine. Acesta are 36 mp, dispune de 18 locuri de dormit, panouri fotovoltaice  și este rezultatul a peste 2 ani de muncă. "Sperăm să-ți fie de folos montaniardule obosit, înfrigurat, prins de ploaie sau de vânt, să te ajute să-ți continui cu bine drumul!", au transmis reprezentanții Asociației Montane Carpați.

"După mai mult de 2 ani de muncă și după mai mult de 20 de zile petrecute aici, în Creastă, azi (n. red 20 august 2023) e o zi istorică, deschidem refugiul Scara. E construit de Asociația Montană Carpați în colaborare cu foarte mulți voluntari și sponsori. Are cameră de supraveghere, e călduros, e mare, are panouri fotovoltaice, are lumină în interior, are priză USB, poți să îți încarci telefoanele", transmit reprezentanții asociației într-un clip de prezentare publicat pe rețelele sociale. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Refugiul Scara din Munții Făgăraș măsoară 36 mp și dispune de 15-18 locuri de dormit și 2 zone funcționale, vestibul ca tampon termic și spațiu comun. Este dotat cu panou solar și paratrăsnet și este gata să adăpostească drumeţii obosiţi sau pe cei care dau de vreme neprielnică în creasta Munţilor Făgăraş - un traseu greu de parcurs, având aproape 100 km, cu nenumărate vârfuri de peste 2.000 metri altitudine, cu o diferenţă de nivel de 5.500 metri.

Refugiul situat la 2.146 metri altitudine,  pe traseul de creastă al Munţilor Făgăraş, este rezultatul unei munci de echipă. Zeci de voluntari au cărat, pe jos, materialele de construcție și au pus umărul pentru visul lor - un cadou dedicat celor care iubesc, la fel ca ei, muntele, în toată splendoarea lui. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri