Apartamentele vechi s-au ieftinit, cele noi s-au scumpit ușor

Data publicării:
bucuresti cladiri blocuri 1-5

În Bucureşti, apartamentele scoase la vânzare s-au ieftinit, în medie, cu 8 la sută de la începutul anului, ajungând până la aproximativ o mie de euro pe metru pătrat util. Diferenţa dintre locuinţele noi şi cele vechi este de aproape 200 de euro.

Dezvoltatorii ansamblurilor noi vând metrul pătrat de locuinţă cu aproape 1.200 de euro, în vreme ce proprietarii de locuinţe vechi vor numai o mie de euro.

Scăderi de preţuri au fost înregistrate şi în Braşov. Locuinţele se vând, în medie, cu 814 euro pe metru pătrat. Luna trecută, tendinţa de scădere s-a simţit însă numai pe segmentul apartamentelor vechi.

Casele noi s-au scumpit uşor şi se vând acum cu aproape 900 de euro pe metru pătrat util.

Singurul oraş care face excepţie de la regula scăderilor de preţ este Timişoara. Acolo, preţurile au crescut în primele opt luni ale anului cu două procente.

Preţul cerut de proprietari este însă mai mic decât în celelalte oraşe mari ale ţării. Locuinţele se vând cu puţin peste 800 de euro pe metru pătrat util.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri