Cea mai sigură bancă din Germania are un angajat

Data publicării:
15022013 20banca 201angajat-49791

Un sat german care se respectă, cum este Gammesfeld, trebuie să iabă o bancă a sa. Nici banca, nicidirectorul ei nu poartă imaginea asociată cu branșa în marele orașe, clădiri moderne și bancheri îmbrăcați la patru ace.

„Sunt Peter Breiter, directorul celei mai mici bănci din Germania și ocup toate funcțiile în bancă, de la om de serviciu până la cea de președinte al Consiliului de Administrație”, a declarat Peter Breiter, directorul bancii Raiffeisen Gammesfeld.

Breiter a fost angajat bancher în toată regula după toate regulile, dar din 2008 a făcut o schimbare. Acum face de toate: de la spălat pe jos până la contabilitate şi analize de credite. Nu vânează bonusuri, nu foloseşte instrumente financiare complicate şi nici nu încheie afaceri de milioane, scrie Reuters.

Se mulţumeşte să scrie chitanţe de mână şi să socotească folosind o maşină veche de calcul. Iar banii sunt număraţi tot de bancher, iar apoi aşezaţi cu grijă într-un seif. Acolo se află banii celor 500 de locuitori ai Gammesfeld.

De curând, banca are şi un computer, dar mica bancă funcţionează tot ca acum 100 de ani. Fără carduri de credit, acţiuni sau fonduri. Profitul anul este de circa 40.000 de euro, iar cel mai mare credit acordat vreodată a fost de 650.000 de euro. Serviciile băncii se adresează exclusiv localnicilor. De altfel, bancherul are o relaţie strânsă cu aceştia. Îşi cunoaşte clienţii după nume şi le oferă sfaturi de tot felul, nu numai financiare.

Banca din Gammesfel este cea mai mică din Germania după volumul depozitelor şi singura cu angajat unic. Astfel de bănci mici sunt însă des întâlnite în Germania. În ciuda faptului că numărul cooperativelor de credit din Germania a scăzut de la 7.000 în anii '70 la 1.100 în prezent.

Dimensiunea mică a acestor bănci nu le împiedică să concureze cu marile instituţii creditoare, precum Deutsche Bank sau Commerzbank. Şi asta pentru că oferă rate atractive ale dobânzilor. Dar şi mai important este că şocul marilor falimente din sectorul bancar a atras atenţia clienţilor asupra acestor cooperative considerate stabile şi de încredere.

Raiffeisenbank Gammesfeld a fost înfiinţată în 1890 de străbunicul fostului director al băncii, Franz Vogt. În ciuda vârstei înaintate, fostul bancher se implică şi acum în activitatea de zi cu zi a cooperativei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri