Video CNAIR: Încă 30 de kilometri din drumul expres Craiova-Pitești ar urma să fie deschiși până la finalul anului, dacă nu plouă prea mult

Data actualizării: Data publicării:
drum exreps
Sursa foto: Captură video CNAIR / Facebook

Încă un tronson al Drumului Expres 12 Craiova-Pitești ar urma să fie deschis până la finalul anului, după ce stadiul fizic al lucrărilor a depășit 80%, informează CNAIR. Instituția menționează că singurul fapt ce poate întârzia finalizarea este o schimbare a vremii - o perioadă lungă de precipitații. Astfel, România ar putea ajunge la 80 de kilometri de drum expres.

La acest moment pe șantier sunt peste 500 de muncitori și peste 150 de utilaje. Se lucrează la structuri, la scurgerea și evacuarea apelor, se montează parapete, se așterne asfalt și se montează inclusiv indicatoarele rutiere, arată CNAIR.

"Se va circula pe tot tronsonul, de la Valea Mare până la Colonești, CNAIR a identificat soluția privind descărcarea și deja se lucrează pentru implementarea ei", a declarat Calin Cosmin, Directorul Regional al #DRDPCraiova după inspecția realizată în șantier.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

DEx12 Craiova-Pitești este primul drum expres din România

Drumul expres Craiova-Pitești va avea 121 de kilometri lungime și câte două benzi de circulație pe sens.

Proiectul presupune și 10 noduri rutiere, 75 de poduri/pasaje, 26 intersecții la nivel - intersecții rutiere fără acces, 4 parcări pe termen scurt, 4 spații de serviciu și 3 centre de întreținere și baze de deszăpezire.

Drumul Craiova-Pitești este împărțit în patru tronsoane, iar până în prezent a fost deschis tronsonul 2, cu o lungime de 40 de kilometri, pe ruta Balș-Slatina.

Tronsonul 3, care ar urma să fie deschis până la finalul anului, va acoperi zona Valea Mare - Colonești - 41 de kilometri.

În vară, șeful CNAIR, Cristian Pistol, declara că tronsonul 4 (Colonești-Oarja-Pitești - 31 km), în lungime de 31,82 km trebuie finalizat și dat în circulație anul viitor.

Contractul pentru tronsonul 1, Craiova-Balș - 17 km, a fost reziliat în decembrie 2022 de CNAIR și reacordat în 2023.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri