PNL cere la tribunal dizolvarea companiilor municipale, în timp ce Firea continuă să contrazică decizia definitivă a CAB

Data actualizării: Data publicării:
gabriela firea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

O nouă lovitură pentru companiile municipale. După ce Curtea de Apel Bucureşti a anulat toate hotărârile de înfiinţare a celor 22 de companii, PNL a cerut azi la Tribunalul Bucureşti dizolvarea societăţilor comerciale. În plus, reprezentanţii opoziţiei spun că vor sesiza şi Curtea de Conturi ca să afle prejudiciul cauzat Bucureştiului. Partidul Naţional Liberal vorbeşte despre 600 de milioane de euro care ar fi blocate în conturile societăţilor.

gabriela firea inquam octav ganea
Companiile municipale din Bucureşti sunt absolut legale, a declarat, marţi, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea - Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ionel Dancă, purtător de cuvânt PNL: De asemenea, vom înainta în CG o propunere de hotărâre pentru desființarea imediată acestor companii, în paralel cu acțiunea pe care am depus-o astăzi în instanță.

Cristian Băcanu, avocat: Dacă instanța va dispune dizolvarea, și noi așa credem, se va numi un lichidator și lichidatorul va lichida activele acestor societăți. Evident, vom avea un prejudiciu pentru cetățenii municipiului București.

Curtea de Apel București a decis joi anularea tuturor hotărârilor de înființare ale Companiilor municipale. Soluția este definitivă și vine la capătul unui proces inițiat de USR București.

LISTA COMPANIILOR MUNICIPALE AICI

Gabriel Firea contrazice decizia Curții de Apel București: Companiile sunt absolut legale

Companiile municipale din Bucureşti sunt absolut legale, a declarat, marţi, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care a afirmat că acestea funcţionează pe legislaţia în vigoare care nu a fost abrogată.

„Companiile municipale din Bucureşti, precum toate companiile din toate municipiile ţării, funcţionează pe legislaţia în vigoare care nu a fost abrogată, legea 31, legea 215. Ele sunt funcţionale, sunt absolut legale, nu s-a pus nicio secundă problema ca prin discuţia privitoare la un act administrativ, şi anume hotărârea, acordul de principiu al Consiliului General, să se radieze sau să se desfiinţeze, ori anuleze, ori alt cuvânt cu aceeaşi semnificaţie, companiile municipale”, a afirmat primarul general.

Firea a precizat că cererile depuse de USR şi PNL privind dizolvarea companiilor municipale arată „o situaţie de-a dreptul hilară”.

„Studiind şi noi arhiva, ce am constatat? O situaţie de-a dreptul hilară, dar nu pentru mine, ci pentru USR, în special, şi PNL. Domniile lor în Consiliul General au votat, şi de multe ori au fost voturi în unanimitate sau în majoritate calificată de două treimi, strategii, planuri multianuale în care sunt implicate ca şi responsabilitate din partea companiilor, chiar acestea pe care dumnealor le vor desfiinţate. Păi când au avut dreptate şi când au fost corecţi? Atunci când au considerat că aceste companii sunt utile, sunt necesare Bucureştiului pentru că se fac reduceri imense la banul public şi transparentizează întreaga administraţie şi pun capăt firmelor căpuşă abonate ani de zile la bugetul Capitalei şi au votat strategiile şi planurile multianuale pe toate domeniile - pe transport, pe electrificare, pe termoenergetică, pe salubritate, deci au votat în unanimitate şi acum vin şi spun că o hotărâre de acum un an şi jumătate trebuia sau nu trebuia să fie votată cu două treimi. Repet, participă la concursul caraghiosul politic al anului”, a spus Gabriela Firea.

Întrebată cine se află în spatele firmelor căpuşă, primarul general a spus că acestea sunt firmele care au câştigat ani la rând licitaţii aranjate.

„Nu, cine se află în spatele acestor acţiuni ale USR şi PNL. Se află patronii firmelor căpuşă, firmele care - luaţi-le şi dumneavoastră - ani la rând au câştigat licitaţii aranjate prin care ele făceau caietele de sarcini, le trimiteau la subordonatele primăriei şi, bineînţeles, tot ele câştigau. Şi principalul beneficiar al acţiunii USR din aceste zile este domnul Urdăreanu care beneficiază de consultanţa de avocatură a domnului Valeriu Stoica, care a reprezentat şi USR în instanţă. Eu îl apreciez foarte mult pe domnul profesor Stoica şi sunt convinsă că va reanaliza punctul de vedere şi va lua în considerare faptul că aceste companii, pentru că nu au primit prin transfer de la Consiliul General nici terenuri, nici clădiri, nici utilaje, deci patrimoniu, nu aveau cum să fie votate la înfiinţare ca acord de principiu cu două treimi. S-a votat cu jumătate plus unu, ca în toată ţara. Nu putem să facem o regulă separată pentru Bucureşti, că este primar general Gabriela Firea. Deci, nu putem să facem o lege specială, discriminatorie, doar pentru Bucureşti. Legea este una pentru toată lumea şi cum am câştigat 28 de procese cu PNL şi USR îl vom câştiga şi pe acesta. Nu am nicio emoţie”, a mai spus Gabriela Firea.

Curtea de Apel Bucureşti a decis joia trecută anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a companiilor municipale, pe motiv că au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri, şi nu cu votul a două treimi. Primarul general, Gabriela Firea, declara atunci că decizia Curţii de Apel Bucureşti de a anula toate hotărârile de înfiinţare a companiilor municipale nu implică o încetare a activităţii acestora, deoarece aceste societăţi nu sunt radiate de la Registrul Comerţului.

Deputat USR: Salariații doamnei Firea câștigă peste dublul salariului mediu net

Angajații Companiei Municipale Dezvoltare Durabilă au un salariu mediu net de peste 6.200 de lei pe lună, adică de 2,3 ori mai mult decât este salariul mediu net în restul economiei. Calculele aparțin deputatului USR Claudiu Năsui, care spune că o situație similară poate fi găsită și la celelalte companii municipale înființare la dorința primarului general Gabriela Firea.

Wring (USR) îi transmite primarului Capitalei să respecte legea: Dacă nu vrea sau nu poate, să îşi prezinte demisia

Consilierul general USR Roxana Wring îi transmite primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, să respecte legea în ceea ce priveşte companiile municipale, „iar dacă nu vrea sau nu poate, atunci să îşi prezinte demisia”.

Într-un comunicat transmis AGERPRES, Wring susţine că declaraţiile de marţi ale edilului general „sunt o minciună de la un cap la altul, la fel cum este întregul său mandat de până acum”.

„Primarul Capitalei încearcă să mute discuţia de la decizia instanţei, la tot felul de poveşti fabricate în vilele din Voluntari. Adevărul este unul singur: Curtea de Apel a hotărât că actele de înfiinţare a companiilor sunt ilegale, iar primarul trebuie să respecte această decizie. Gabriela Firea minte cu neruşinare când spune că în spatele USR s-ar afla vreun interes ocult. Dacă are probe în acest sens, să meargă de urgenţă la Parchet. Iar dacă nu are, atunci să aibă decenţa să tacă”, afirmă Wring în comunicatul citat.

Potrivit consilierului general USR, „o altă minciună pe care a spus-o Gabriela Firea este că Uniunea Salvaţi România ar fi votat bugetele companiilor”.

„Fals! Sunt zeci, dacă nu sute, de declaraţii din partea mea şi a colegilor mei în care criticăm dur toate împrumuturile şi majorările de capital. Consilierii USR au votat de fiecare dată împotriva alocării de bani către companii. Am spus că este risipă, că aceste companii toacă bani şi că este foarte greşit să dai peste jumătate de miliard de euro pe mâna unor decidenţi care nu s-au lămurit nici măcar ce obiect de activitate au”, arată Roxana Wring.

De asemenea, consilierul general USR indică faptul că Firea „încearcă să insinueze că printre companiile vizate de decizia instanţei s-ar număra şi STB (RATB)”.

„Niciodată nu a fost vorba despre RATB. Acţiunea în instanţă vizează doar companiile înfiinţate peste noapte de Gabriela Firea pentru a devaliza bugetul Capitalei şi pentru a-şi recompensa prietenii cu posturi călduţe şi salarii colosale”, subliniază Wring.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri