Cardurile devin obligatoriu acceptate la plată în unele magazine

Data publicării:
plata cu cardul pos

Președintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul de lege prin care plata cu cardul va fi obligatorie doar pentru magazinele cu cifră de afaceri de peste 50.000 de euro, față de 10.000 euro, cum prevedea până acum legea.

Obligativitatea acceptării plății cu cardul a fost extinsă, prin noua lege, și în cazul firmelor care desfășoară comerț cu ridicata sau prestări de servicii, precum restaurante sau hoteluri, potrivit Profit.ro. Proiectul fusese aprobat de Parlament la finele lunii trecute.

Comercianții respectivi pot acorda clienților un avans în numerar, care nu poate depăși 200 lei, la terminalele de plată. Tranzacțiile privind avansul în numerar se asimilează retragerilor de numerar de la bancomate, iar comercianții pot percepe, de la titularul cardului, un comision care nu poate depăși 1% din valoarea avansului acordat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri