De ce nu a participat România la studiul UE privind alimentele proaste. ANPC: Am vrut să fim neutri

Data actualizării: Data publicării:
barbat la cumparaturi mancare alimente magazin supermarket_shutterstock_748789180
Foto: Shutterstock

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a luat decizia de a nu trimite probe în cadrul studiului european de evaluare a diferenţelor privind compoziţia produselor alimentare, pe considerentul neutralităţii în contextul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, a declarat joi preşedintele ANPC, Marius Pîrvu, la prezentarea bilanţului activităţii Ministerului Economiei.

„A fost decizia noastră”, a declarat preşedintele ANPC, întrebat despre motivele pentru care România nu a participat la studiul european privind dublul standard alimentar, la care ayu fost invitate toate țările membre, dar au participat doar 19 şi ale cărui rezultate au fost publicate de Comisia Europeană la finalul lunii iunie.

„Când a existat acea solicitare, noi am preluat Preşedinţia. Am considerat că trebuie să fim neutri faţă de acest subiect. Prima etapă a fost numai studierea etichetei”, a adăugat Marius Pîrvu, potrivit Agerpres.

Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a declarat că nu a fost la curent cu faptul că ANPC a luat decizia de a nu trimite probe la studiul european privind dublul standard alimentar.

În ceea ce priveşte legislaţia europeană privind compoziţia produselor alimentare din UE, preşedintele ANPC a estimat că în cadrul viitoarei directive europene nu vor mai conta preferinţele consumatorului.

„Preferinţele consumatorului nu sunt luate în calcul în viitoarea directivă europeană”, a susţinut Marius Pîrvu. 

Explicațiile șefului ANPC au venit în contextul în care politicienii, în special din partea puterii, au susținut că România este tratată ca o piață de mâna a doua.

Principalele concluzii ale studiului privind dublul standard la alimente

Studiul a evaluat 1.380 de mostre din 128 de produse alimentare diferite, provenite din 19 state membre. Acest eșantion nu este, însă, reprezentativ pentru marea diversitate de produse alimentare de pe piața UE. Studiul a constatat că:

  • În marea majoritate a cazurilor, compoziția corespundea modului în care erau prezentate produsele: 23 % din produse aveau partea din față a ambalajului și compoziția identice, iar 27 % dintre produse indicau, prin aspectul diferit al părții din față a ambalajului, faptul că în diferite țări ale UE compoziția lor era diferită.

  • 9% din produsele prezentate ca fiind aceleași în întreaga UE aveau în realitate o compoziție diferită: partea din față a ambalajului era identică, dar compoziția produselor era diferită.

  • Alte 22% din produse erau prezentate în mod similar, dar aveau o compoziție diferită: partea din față a ambalajului era similară, însă compoziția produselor era diferită.

  • Utilizarea aceluiași ambalaj sau a unui ambalaj similar pentru produse cu compoziție diferită nu urmărește un model geografic consecvent. De asemenea, diferența de compoziție a produselor testate nu constituie neapărat o diferență în ceea ce privește calitatea produsului.

Editor: George Costiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine