Sari la conținut

Notarii se angajează să renunțe la onorariile minime agreate între ei

Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi-a asumat angajamentele în vederea liberalizării onorariilor, spune Consiliul Concurenței.

Consiliul Concurentei a finalizat investigaţia privind posibile practici anticoncurenţiale ale Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR), prin acceptarea angajamentelor asumate de această organizaţie, angajamente ce elimină complet, imediat şi definitiv îngrijorările ce au condus la declanşarea investigaţiei, la sfârşitul anului 2015, informează News.ro.

”Astfel sunt înlăturate restrângerile concurenţiale privind stabilirea onorariilor minime (în limita prevederilor Legii nr. 36/1995), publicitatea individuală, modalitatea de încasare a onorariilor, atragerea clientelei, respectiv racolarea personalului în cadrul birourilor notariale”, arată un comunicat emis marţi de autoritatea de concurenţă.

De asemenea, UNNPR s-a angajat să transmită ministrului justiţiei propuneri pentru eliminarea limitelor minime ale onorariilor pentru acele proceduri realizate în regim concurenţial şi includerea lor alături de categoriile de servicii notariale pentru care nu sunt stabilite limite minimale (în conformitate cu prevederile art. 66 alin. (2) dinLegea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale).

“Practic, aceste angajamente constituie un prim pas, esenţial, în procesul de liberalizare a onorariilor notarilor. UNNPR are un rol important şi apreciem preocuparea sa, legitimă de altfel, pentru calitate şi integritate, dar trebuie să existe şi concurenţă pentru a avea calitate la preturi rezonabile. Angajamentele sunt eficiente şi pot fi implementate într-o perioadă scurtă de timp, permiţând înlăturarea imediată a îngrijorărilor, fără a avea vreun impact negativ asupra oricăror alte pieţe, companiii sau consumatori”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Investigaţia a fost declanşată sfârşitul anului 2015, ca urmare a adoptării de către UNNPR a unui cod deontologic (Hotărârea nr. 9/2015), conţinând unele prevederi ce au creat îngrijorări din punct de vedere concurenţial.

Acestea se referă la modalitatea de fixare şi de încasare a onorariilor, la atragerea personalului instruit în cadrul birourilor notariale concurente, la introducerea unor restricţii privind publicitatea individuală, inclusiv în ceea ce priveşte informarea consumatorilor cu privire la onorariile practicate, respectiv în ceea ce priveşte popularizarea unor modele de acte şi proceduri notariale, a unor puncte de vedere, soluţii pentru speţe concrete.

Angajamentele au fost deja aprobate prin Hotărâre de către Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România şi pot fi implementate chiar şi înainte de aprobarea lor de către Consiliul Concurenţei.

În acelaşi timp, Consiliul Concurentei a aprobat instituirea unui mecanism de montorizare combinat pentru a se asigura punerea în aplicare a angajamentelor asumate. 

Etichete: consiliul concurentei , tarife notari , UNNPR , onorarii minime notari

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale