Vasilescu, BNR. Banca nu vrea să limiteze creditarea, dar apără populația de supraîndatorare

Data actualizării: Data publicării:
adrian vasilescu

Banca Naţională a României nu are nicio preocupare pentru limitarea creditării, însă doreşte să evite supraîndatorarea populaţiei. Cel puțin aceasta pretind reprezentanții BNR care nu comentează ultimele informații privind modificarea pragurilor de îndatorare.


"Lucrurile sunt foarte limpezi. Banca Naţională nu are nicio preocupare pentru limitarea creditării. Indiferent cum s-a exprimat guvernatorul, trebuie să îi fie luat nu un cuvânt, ci contextul, iar contextul în care a vorbit este foarte limpede. A explicat că România are cea mai mică rată de intermediere a creditării pe piaţa Uniunii Europene. Deci avem cea mai mică intermediere ca raport credite private la PIB, din toată Uniunea Europeană. Nu avem niciun interes să limităm creditarea", a spus, luni, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR).

„Este o cerinţă de la Uniunea Europeană şi este o înţelegere foarte clară în România situaţiei de fapt şi fond şi de drept: nu putem să ne permitem să riscăm o supraîndatorare a populaţiei care ar afecta întreaga economie. Şi atunci aceasta este problema în legătură cu creditele. Să evităm în orice caz o supraîndatorare a populaţiei. Deci nu limitarea creditării, ci măsuri pentru evitarea supraîndatorării populaţiei", a mai pus Vasilescu.

La jumătatea acestei luni viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra stabilităţii financiare a declarat că documentul privind limitarea gradului de îndatorare nu provine de la Banca Naţională, întrucât instituţia, când are ceva de spus, spune cu subiect şi predicat.

Citește aici cum se dorește limitarea creditării populației.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...