Câștigul salarial net a scăzut în luna iulie. Care au fost cele mai afectate domenii

Data publicării:
portofel cu bani
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Câştigul salarial mediu net a fost 4.565 lei în iulie, în scădere cu 35 lei (-0,8%) faţă de luna anterioară, valoarea cea mai mică menţinându-se în hoteluri şi restaurante, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, preluate de Agerpres.

În luna iulie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 7.317 lei, cu 47 lei (-0,6%) mai mic decât în luna iunie 2023. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), 10.584 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, 2.546 lei.

Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,8%.

Potrivit INS, indicele câştigului salarial real a fost 104,9% în iulie 2023 faţă de luna iulie 2022. Indicele câştigului salarial real a fost 99,1% în luna iulie 2023 faţă de luna iunie 2023. Raportat la luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 232,6%, cu 2,1 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iunie 2023.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei.

Conform INS, în luna iulie 2023, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât scăderi, cât şi creşteri faţă de luna precedentă.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2023 au fost cauzate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev. 2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 14,6% în activităţi de editare, cu 13,1% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv cu 11,4% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură); între 4,5% şi 11,0% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, alte activităţi extractive; între 2,0% şi 4,0% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), activităţi de spectacole, culturale şi recreative, telecomunicaţii, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev. 2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 11,8% în transporturi aeriene; între 5,5% şi 7,0% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de servicii anexe extracţiei, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor; între 1,5% şi 3,0% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, transporturi pe apă, fabricarea produselor textile, captarea, tratarea şi distribuţia apei.

În sectorul bugetar, în luna iulie 2023, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă în învăţământ (-3,0%, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare în lunile precedente, precum şi a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), în administraţia publică (-0,6%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-0,5%).

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Ministrul muncii spune că pensiile cresc în două rânduri. Anunț major despre creșterea vârstei de pensionare.
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...