Doar consumatorii vulnerabili vor putea amâna cu șase luni plata facturilor la energie și gaze

Data publicării:
un bec langa calculator si monede
Familiile cu 3 copii înscriși la școală ar putea beneficia de compensare la energie. Foto: Guliver/GettyImages

Situația generată de explozia prețurilor la energie se discută luni, în Parlament. Propuneri pentru a sprijini populația sunt multe, dar dispar la fel de rapid. Premierul demis anunța de dimineață că propune printre altele amânarea la plată a facturilor pentru cei care nu pot să plătească. Între timp a măsura a dispărut, dar a fost aprobat amendamentul PSD prin care se poate amâna doar pentru cei vulnerabili.

Comisiile economice reunite din Senat au votat în unanimitate luni, în bloc, mai multe amendamente aduse OUG 118/2021 privind compensarea facturilor la energie.

Printre amendamentele propuse de PSD a fost posibilitatea amânării cu şase luni, la cerere, a plăţii facturilor la energie electrică și gaze pentru consumatorii vulnerabili. Acest amendament a fost votat.

Totodată, profitul furnizorilor a fost plafonat la maximum 5% raportat la costurile de furnizare.

Amendamentele aduse de PNL au prevăzut majorarea sumelor plătite de la bugetul de stat în contul facturilor pentru consumatorii casnici, plafonarea preţului, pentru consumatorii casnici, precum şi exceptarea de la plată a certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei şi reducerea TVA pentru cei noncasnici.

"Pentru clienţii casnici - acordarea unei compensaţii unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice şi în valoare de cel mult 33% din valoarea componenţei preţului gazului natural din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale, în condiţiile prevăzute în prezenţa ordonanţa", precizează unul dintre amendamentele PNL.

OUG 118/2021 prevede o compensare de 0,21 lei pe kWh pentru electricitate şi 25% pentru gaze.

Pentru consumatorii noncasnici, s-a convenit exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii certificatelor verzi, a contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă, accizei, precum şi exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii accizei. TVA va fi redusă la 5%.

Preţurile la energie electrică şi gaze naturale se plafonează, pentru clienţii casnici, la cel mult 1 leu kWh, iar pentru gaze la 0,37 lei/kWh. Plafoanele reprezintă preţul final facturat pentru clientul casnic.

Legea de aprobare a OUG 118/2021 prevede şi o supraimpozitare pentru producătorii de electricitate. Venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferenţa dintre preţul de vânzare al energiei electrice şi preţul de 450 lei/MWh se impozitează cu 80%, este varianta votată în comisii.

Proiectul de lege va fi discutat luni în plenul Senatului.

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Există motive sau scuze care justifică violența împotriva copiilor? Răspunsul dat de un specialist la...
Newsweek
Casa de Pensii, obligată să schimbe formula de recalculare pentru un pensionar cu grupe. Ia bani mai mulți
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...