Preţurile la gaze şi electricitate au crescut în Europa după ce Germania a activat planul de urgenţă (Bloomberg)

Data actualizării: Data publicării:
moneda de 1 euro pe o flacara de aragaz
Companiile cu astfel de contracte cu plata în euro nu ar trebui să accepte solicitările ruseşti, conform Comisiei Europene. Foto: Profimedia Images

Preţurile de referinţă în Europa la energie au crescut semnificativ miercuri după ce Germania, cel mai mare consumator de pe continent, a activat prima fază a planului de urgenţă destinat garantării aprovizionării cu gaze naturale, pregătindu-se pentru o posibilă întrerupere a livrărilor de gaze ruseşti, transmite Bloomberg.

La gaze naturale, cotaţiile futures utilizate ca preţ de referinţă au crescut chiar şi cu 15%, după ce ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a informat că a fost înfiinţată o celulă de criză în cadrul Ministerului Economiei care va monitoriza cu atenţie situaţia aprovizionării cu gaze. Preţurile la electricitate în Germania, un alt indicator de referinţă pentru piaţa europeană, au crescut şi ele.

Toate aceste evoluţii vin într-un context în care Rusia intenţionează să le spună companiilor energetice să plătească în ruble pentru energia achiziţionată din Rusia, începând chiar de joi, o cerere pe care statele din G7 au respins-o în unanimitate. "Au fost mai multe declaraţii venite din partea Rusiei că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, livrările vor fi oprite", a spus miercuri Robert Habeck.

Ministrul economiei a mai precizat, în cadrul unei conferințe de presă, că aprovizionarea cu gaz este asigurată pentru moment, dar a adăugat: „Cu toate acestea, trebuie să sporim măsurile de precauție pentru a fi pregătiți pentru o escaladare din partea Rusiei. Odată cu declararea nivelului de alertă, s-a reunit o echipă de criză”.

În cadrul planului de urgență existent, această fază de avertizare este prima dintre cele trei etape care pregătesc țara pentru o posibilă întrerupere a aprovizionării cu gaz rusesc. În etapa finală, guvernul ar urma să introducă raționalizarea gazului.

Șeful autorității germane de reglementare a rețelelor, Bundesnetzagentur, Klaus Muller, a precizat într-un mesaj pe Twitter că scopul avertismentului a fost de a evita o deteriorare a aprovizionării și a îndemnat consumatorii și industria să se pregătească pentru „toate scenariile”, mai scrie Bloomberg.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Franţa se pregăteşte şi ea de o posibilă diminuare a livrărilor de gaze

Compania de distribuţie de gaze se aşteaptă ca Guvernul de la Paris să publice un decret în zilele următoare în care să îşi prezinte planurile pentru o posibilă raţionalizare a gazelor, a declarat directorul companiei GRDF SA, Laurence Poirier-Dietz, într-un interviu pentru cotidianul financiar Les Echos.

"În mod clar Moscova încearcă să preseze guvernele occidentale dependente de energia rusească să plătească în ruble şi astfel să întrerupă sancţiunile care au creat o cămaşă de forţă în jurul Rusiei", susţine Timothy Ash, analist la BlueBay Asset Management LLP.

La hub-ul de gaze de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna mai au crescut până la 125,34 euro pentru un Megawatt-oră. De asemenea, în Germania preţurile la energie electrică cu livrare în luna mai au crescut cu 9,3%, până la 273 euro/MWh.

Trecerea la plata în ruble pentru gazul rusesc ar urma să se facă începând cu 31 martie

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat Guvernului de la Moscova, Băncii Centrale a Rusiei şi grupului de stat Gazprom PJSC să pregătească toate documentele necesare pentru a face trecerea la plata în ruble la data de 31 martie.

"Nimeni nu livrează gaze naturale gratis. Şi acestea pot fi plătite numai în ruble", a declarat zilele trecute purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Acesta a precizat însă miercuri că procesul de tranziţie la plata în ruble va avea nevoie de timp şi nu va începe imediat în săptămâna aceasta.

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...