ELCEN: Sistemul de termoficare al Capitalei funcționează nelegal. Termoenergetica refuză nejustificat să semneze contractul cu noi

Data actualizării: Data publicării:
cet-elcen-termocentrala-2

Sistemul de termoficare al Capitalei funcționează nelegal, după ce Termoenergetica a refuzat nejustificat să semneze contractul cu ELCEN, arată un comunicat al Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, scrie Mediafax.

„În paralel, continuând politica de forță impusă de Primăria Municipiului București (PMB), care a obligat ELCEN să livreze apa caldă gratis către RADET, Termoenergetica solicită ELCEN să furnizeze agent termic pe baza unor comenzi zilnice, în afara contractului, adică nelegal.

Pentru a completa tabloul manierei defectuoase în care atât conducerea PMB cât și cea a Termoenergetica au înțeles să gestioneze situația dramatică a termoficării - având deja experiența falimentării RADET - vă aducem la cunoștință că la aproape 30 de zile de la ședința Consiliului General al Municipiului București în care s-a decis majorarea de capital a Termoenergetica cu aproximativ 650 milioane de lei, PMB nu a transferat niciun leu în conturile societății.

Acest lucru înseamnă că Termoenergetica, urmând modelul RADET, va primi energie termică gratis de la ELCEN și va acumula datorii, fiind lipsită totodată de capitalul de lucru necesar pentru plata salariilor și pentru reparațiile rețelei de conducte. În prezent, datoriile curente neîncasate de ELCEN au ajuns la cca 250 milioane de lei, fără a lua în calcul datoria istorică de 3,7 miliarde de lei.

În tot acest timp, acțiunile de imagine ale PMB pentru care sunt cheltuite sute de milioane de lei s-au intensificat, fapt ce demonstrează dezinteresul pentru problemele structurale cu care se confruntă orașul.

Elcen: „Atragem din nou atenția că această abordare afectează substanțial situația economică a ELCEN”

Atragem din nou atenția că această abordare afectează substanțial situația economică a ELCEN, societate aflată deja în insolvență, care face eforturi deosebite de a duce la îndeplinire planul de reorganizare.

Fără a ne pronunța cu privire la intenția PMB, apreciem ca fiind un semnal de alarmă refuzul conducerii primăriei de a constitui o garanție cuprinsă în contractul cadru menită să asigure recuperarea creanțelor ELCEN, dar care ar reprezenta și o dovadă a bunei credințe și o garanție inclusiv a faptului că nu se dorește urmarea modelului RADET.

Legat de acest aspect, anunțăm și pe această cale că, în lipsa acestei garanții, vom solicita PMB și Termoenergetica achitarea facturilor în avans sau prin mecanismul convenției de plată în avans, prevăzută în OUG 36/2016, prin care se asigură plata în avans de către PMB direct către ROMGAZ a gazelor necesare funcționării în siguranță a serviciului de termoficare pe toată perioada de iarnă.

ELCEN: „PMB reușește să evite plata furnizorului și obligă ELCEN să achite din rulajul propriu materia primă folosită”

Menționăm însă că, în lipsa contractului cadru, această convenție nu poate fi semnată, PMB reușind astfel să evite inclusiv plata furnizorului și obligând ELCEN să achite materia primă folosită din rulajul propriu, fapt ce destabilzează suplimentar situația financiară a societății”, arată comunicatul ELCEN.

"Ceea ce observăm este de fapt un banal copy-paste al RADET. Dna Firea și dl Burghiu, care a fost luat din fruntea RADET după faliment și înscăunat la Termoenergetica, aplică modelul deja consacrat: nu capitalizează Termoenergetica ca să poată solicita livrarea apei calde gratis în continuare și să se plângă apoi că nu sunt bani de reparații, știind că nu vom lăsa oamenii în frig. Nu semnează contractul cadru ca să evite astfel semnarea convenției de plată în avans pentru a nu fi obligați să plătească direct furnizorul de gaze și să ne oblige pe noi să plătim din alte surse, cât timp nu încasăm nimic de la Termoenergetica. Nu semnează contractul inclusiv ca să nu avem cui să trimitem facturile. Mai mult decât atât, cum ar putea plăti subvenția dacă Termoenergetica nu are contract, nu are facturi primite sau deconturi întocmite? Avocații noștri au început deja să analizeze posbilitatea acționării în instanță pentru abuz în serviciu. Comportamentul lor este inadmisibil și la limita legii”, a declarat Ovidiu Neacșu, partener fondator Sierra Quadrant.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă un brad de Crăciun în decembrie 2025. Ce prețuri cer comercianții din București pe modelele din...
Digi FM
Cine e proaspăta soție a lui Ilie Bolojan. Nimeni n-a știut că premierul s-a recăsătorit
Pro FM
Camila Cabello, mai îndrăzneață de când s-a cuplat cu un miliardar. A pozat în costum de baie, pregătită de o...
Film Now
Richard Gere, despre cel mai controversat moment din carieră. Ce a spus despre interdicția de a merge la gala...
Adevarul
Ciucu stârnește polemici după ce a spus că Nicușor Dan a votat-o pe Ana Ciceală: „Așa am auzit, dar nu pot să...
Newsweek
Nou ajutor la pensie de sărbători pentru toți pensionarii. Documentele, trimise. Unii iau și 10.000 lei bonus
Digi FM
A murit înghețată pe cel mai înalt vârf din Austria, după ce a fost abandonată de iubit. Momente-cheie...
Digi World
Ce se ascunde în spatele salutului însoțitorilor de bord. Fiecare pasager e atent analizat din mai multe...
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine după ce a fost lăsat singur acasă. A ieșit pe balcon și le-a făcut o surpriză...
Film Now
A cucerit publicul alături de Simon Baker în Mentalistul. Cum arată și ce face azi actrița care a...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă