Virgil Popescu: România va extrage gaze din Marea Neagră la sfârşitul anului 2026. Ce spune despre reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Data publicării:
Platforma maritima Ocean Endeavor din zona românească de ape adânci a Mării Negre, unde ExxonMobil și OMV Petrom efectuează foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze naturale
Platforma maritima Ocean Endeavor din zona românească de ape adânci a Mării Negre, unde ExxonMobil și OMV Petrom efectuează foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze naturale. Foto: Agerpres

România va extrage gaze din Marea Neagră la sfârşitul anului 2026, începutul anului 2027, a declarat vineri fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu. El spune că extracția va depăși consumul României. Fostul ministru a vorbit și despre reactoarele 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, care ar putea fi gata peste circa șapte ani.

„Probabil în cursul săptămânii viitoare, o să vedeţi anunţuri cu privire la decizia de investiţie pentru gazele din Marea Neagră. Poate că mulţi dintre dumneavoastră nu mai credeaţi, se întâmplă acest lucru. Se va întâmpla cu certitudine acest lucru şi cele două mari companii, Romgaz şi OMV Petrom, vor începe investiţiile în Marea Neagră. La sfârşitul anului 2026, începutul anului 2027, România va extrage gaze din Marea Neagră şi vorbim de gaze mai mult decât putem consuma. România va deveni, practic, furnizor de securitate, un jucător pe piaţa regională a gazelor naturale. Sunt mândru, pentru că Romgaz a devenit al doilea mare producător din Europa de gaze naturale şi sunt convins că Romgaz are capacitate, după extracţia gazelor Mare Neagră, să devină primul producător de gaze naturale din Europa”, a declarat Virgil Popescu, potrivit Agerpres.

Uniățile 3 și 4 de la Cernavodă, în 2030

În acelaşi context al producţiei de energie electrică, fostul ministru a apreciat că reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă ar urma să fie puse în funcţiune în anii 2030 şi 2031.

„Avem programul nuclear civil al României pe care n-i l-am asumat prin Programul de guvernare din 2019 cu care am venit. Şapte ani de zile România a fost blocată în negocieri pentru reactoarele 3 şi 4 cu companii din China. Şapte ani de zile s-au pierdut... Gândiţi-vă că dacă am fi avut aceşti şapte ani de zile la dispoziţie şi ar fi început în urmă cu şapte ani, astăzi aveam reactoarele 3 şi 4 puse în funcţiune. Am oprit şi am reziliat toate contractele şi toate negocierile cu companiile din China. Am negociat şi am însemnat acordul interguvernamental la Washington, în plină pandemie. (...)În momentul de faţă, avem în cursul acestui an, în septembrie, cel mai probabil, reactoarele 3 şi 4 vor fi în linie dreaptă şi se vor semna contractele pentru execuţie. Avem Faza 1 contractată pentru reactoarele modulare de la Doiceşti, urmând ca tot până la sfârşitul acestui an să se semneze contractul pentru Faza 2 pentru reactoarele modulare. Deci, practic România intră în linie dreaptă cu construcţia acestor reactoare şi în 2029, cel târziu, termenul pentru punerea în funcţiune a reactorului modular, 2030 reactorul 3, şi 2031 reactorul 4 de la Cernavodă. Asta înseamnă independenţa energetică a României”, a mai spus Virgil Popescu.

Virgil Popescu și-a prezentat vineri, într-o conferinţă de presă, bilanţul la final de mandat. El a ocupat funcţia de ministru al Energiei începând din data de 4 noiembrie 2019.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro