Fenomen atipic în România. Cum explică un expert faptul că inflația e în scădere, dar prețurile cresc

Data actualizării: Data publicării:
benta

Mesajul dat miercuri de către guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a fost unul care să mai tempereze actualele tendințe de creștere a prețurilor, spune consultantul fiscal Adrian Bența.

”Mesajul guvernatorului BNR a fost unul care să mai tempereze avantul de creștere a prețurilor. A fost o pauză de vară. L-aș contrazice pe guvernator pentru că dacă te duci în piață ele sunt mult mai scumpe, tendința este de creștere a prețurilor. Marea majoritate a bunurilor văd o creștere de prețuri”, a declarat miercuri, invitat la Digi24, consutantul fiscal.

Spre exemplu, un produs cosmetic, utilizat de acesta, s-a scumpit cu 5% în ultima lună.

„Văd tendința operatorilor economici, cei care au activităţi de distribuție, pondere mare în piață, nu a păstra preturile, ci în a le majora”, spune el.

Bența are și o explicație: „Avem două componente. Am trecut prin stagnare, inflația s-a dus în jos. Tendințele sunt de creștere a prețurilor de productie (iar aceasta – n.red.), se reflectă în prețul de vânzare. Nu mai sunt resurse umane la dispoziția angajatorilor. Cele care sunt, nu sunt suficient de bune căci se plătesc salarii mai mari care se vor reflecta în prețuri mari de producție”, spune el.
Consultantul spune că, în opinia sa, BNR își face treaba bine. ”Declarația (guvernatorului BNR – n.red.) vrea să liniștească contextul actual. A fost generată o dispută pe baza proiectului de rectificare bugetară. În ultimul an și ceva, BNR a fost acuzată că generează inflație, aceste măsuri vin ca să contrabalanseze aceste afirmații. Opinia mea e ca BNR își face treaba bine”, a spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri