FMI: Plafonarea dobânzilor duce la instabilitate financiară

Data publicării:
FMI in romania THINKSTOCK

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a recomandat luni evitarea iniţiativelor legislative care vizează plafonarea dobânzilor la credite şi a preţurilor la care persoanele fizice pot răscumpăra datoriile achiziţionate de terţe părţi, potrivit documentului publicat vineri, la sfârşitul consultărilor cu România în baza Articolului IV.


"Iniţiativele legislative care afectează sistemul financiar ar trebui evitate. Mai multe iniţiative recente, dacă ar fi adoptate, ar reduce creditul oferit economiei reale şi ar încetini rezolvarea problemei creditelor neperformante, afectând în mod negativ stabilitatea financiară. Printre aceste iniţative se numără propunerile privind limitarea dobânzilor la creditele pentru gospodării şi a preţurilor la care persoanele fizice pot răscumpăra datoriile achiziţionate de terţe părţi", subliniază FMI, potrivit Agerpres.

La finele lunii trecute, Senatul a adoptat propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, stabilind ca dobânda pentru creditele ipotecare să nu depăşească de 2,5 ori dobânda de referinţă a BNR. Senatorul PNL, Daniel Zamfir, iniţiator al proiectului, a susţinut amendamentele din raportul comisiilor de buget şi economică, menţionând că dobânzile la depozite sunt la nivelul cel mai scăzut, în schimb creditele pe care le iau românii au cele mai scumpe preţuri.

Senatul este primă Cameră sesizată cu acest proiect, Camera Deputaţilor fiind for decizional. Tot Senatul a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care prevede că cesionarul nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decât dublul sumei plătite de acesta pentru a cumpăra creanţa de la cedent. Senatorul liberal Daniel Zamfir, iniţiator al proiectului, a precizat că prin această iniţiativă legislativă se introduce "dreptul celui care a fost executat să poată să răscumpere bunul de care a fost deposedat plătindu-i societăţii de recuperare a cesiunii de creanţe dublul sumei cu care acesta, cesionarul, a cumpărat respectivul bun de la bancă".

Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani