Digi Economic: Se măresc taxele locale. Cu cât se vor majora și de când

Data actualizării: Data publicării:
un om foloseste un calculator
Taxele locale vor fi substanțial mai mari de anul viitor. Sursa foto: Profimedia Images

Este an electoral și autoritățile au decis amânarea majorării taxelor locale, ce trebuia să intre în vigoare din 2023, apoi din acest an. Dar aceste taxe vor fi substanțial mai mari de anul viitor și nu vor mai fi plafoane maxime, relatează Digi Economic.

Prevederile Ordonanței de Urgență nr. 16/2022 ar fi urmat să fie aplicate începând cu 1 ianuarie 2023. Ulterior, autoritățile au revenit și au decis amânarea intrării în vigoare, pentru data de 1 ianuarie 2025.

Analiștii EY România atrag atenția că bugetul național suferă deja de „necolectare”, iar România se situează la coada clasamentului european, ca grad de colectare a taxelor în PIB (27% față de 42% media europeană). În cele mai multe țări din UE, autoritățile locale se finanțează masiv din taxele locale și mai puțin de la bugetul central.

Pe de altă parte, experții FMI consideră că veniturile fiscale ale României, fiind sub nivelul celor din alte ţări europene, nu pot susţine dezvoltarea serviciilor publice la nivelul statelor UE. De aceea, se impune o reformă profundă a politicilor fiscale: reforma impozitului pe venit, reforma TVA, taxe ecologice, reforma pensiilor, dar și a sistemului de impozitare a proprietăților.

Conform statisticilor oficiale, taxele de proprietate la nivelul UE, în 2022, au reprezentat în jur de 2,7% din total taxe colectate, dar în România acest procent este de numai 0,4%, chiar și acest nivel fiind în scădere față de procentul de 0,9% colectat între 2013- 2015.

Citește continuarea pe Digi Economic.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri