Liviu Dragnea cere eliminarea Formularului 088. Fiscul începe analiza

Data actualizării: Data publicării:
Formular-088

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a cerut miercuri Fiscului să elimine ceea ce el a numit “corvoada numită Formularul 088”. Acesta a fost “coşmarul” oamenilor de afaceri şi “o povară birocratică”.

Formular-088

“În 2016, Formularul 088 a fost coşmarul oamenilor de afaceri. O povară birocratică, din cauza căreia mii de firme româneşti au fost blocate abuziv! Dealtfel, este prima dată, în ultimii 8 ani, când numărul de firme închise a fost mai mare decât cel al firmelor înfiinţate. Am spus, în Programul de guvernare, că măsurile de simplificare şi debirocratizare constituie o prioritate pentru noi. Am şi dovedit acest lucru, eliminând cele 102 taxe nefiscale”, a scris liderul social-democraţilor.

Liviu Dragnea a precizat că a solicitat guvernului PSD să elimine, în această săptămână, Formularul 088, potrivit News.ro.

“Continuăm! ANAF-ul trebuie să-şi facă treaba, fără a pasa însă responsabilitatea pe spatele antreprenorilor corecţi. De aceea, am cerut guvernului PSD ca, în această săptămână, să elimine corvoada numită Formularul 088!”, a completat preşedintele PSD.

Liderul social-democraţilor a ţinut să precizeze că “nu există implicaţii bugetare, din contră, va stimula crearea de noi companii”.

Introdus în ianuarie 2016 şi contestat puternic de consultanţii fiscali, formularul 088 ar putea fi eliminat în cursul acestei săptămâni. Chiar miercuri vor începe discuţiile în ANAF în vederea modalităţii prin care 088 să fie scos.

Utilitatea unui formular foarte complicat

"Este suspectă grabă cu care se încearcă eliminarea lui 088, câtă vreme o bună parte din reducerea evaziunii prin intermediul firmelor fantomă se datorează acestui formular. Au existat şi câteva bâjbâieli, am fost acuzaţi de lipsă de transparentă, am mai făcut şi noi compromisuri pentru a fi acceptat şi de mediul de afaceri, însă eliminarea lui nu e cea mai bună soluţie", au spus pentru HotNews oameni din ANAF.

Principalele trăsături ale unei societăţi tip "fantomă", multe dintre ele putând fi regăsite între informaţiile solicitate prin formularul 088, pe care guvernul PSD vrea să îl elimine:

● sediul social la adrese false/inexistente;

● număr mare de societăţi cu sediul în acelaşi imobil fără a avea asociaţi/acţionari comuni;

● societăţi comerciale fără active urmăribile;

● societăţi (cu datorii) cesionate fie unor persoane din străinătate/nerezidente, fie unor persoane cu posibilităţi materiale şi intelectuale precare a căror singură sursă de venit este această activitate;

● vechii şi/sau noii asociaţi/acţionari nu sunt de găsit/îşi declină responsabilitatea;

● imposibilitatea identificării persoanelor responsabile cu întocmirea evidenţelor contabile;

● îndeplinirea obligaţiilor declarative prin depunerea documentelor la ghişeele organelor fiscale competente;

● absenţa personalului angajat etc.

Imediat după apariţia lui, formularul a fost puternic contestat de consultanţii fiscali, până şi secretarul de stat (pe atunci) Gabriel Biriş pronunţându-se în defavoarea lui. "Formularul de înregistrare în scop de TVA, 088 este excesiv şi nu tratează cauza evaziunii fiscale, ci efectele ei", spunea în martie 2016, Biriş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri