Poziția de plăți a României s-a degradat semnificativ la zece luni

Data publicării:
balanta

România şi-a accentuat deficitul de cont curent (diferența între ceea ce are de primit și ceea ce are de plătit, în operațiunile internaționale comerciale, financiare, investiții, prestări servicii, etc.) după primele zece luni, până la 8 miliarde euro, cu 51,4% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

grafic shutterstock_424472938
Foto: Shutterstock

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 7,991 miliarde euro în primele zece luni ale acestui an, cu 51,4% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ritm accelerat faţă de cel raportat luna trecută, când avansul era de 38,5%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), publicate vineri.

În primele zece luni ale anului trecut, deficitul contului curent a fost de 5,267 miliarde euro, arată datele BNR. În luna septembrie a acestui an, deficitul de cont curent ajunsese la 6,62 miliarde euro, cu 38,5% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Contul curent al balanţei de plăţi include sumele încasate şi cele plătite de România în relaţiile comerciale cu celelalte state. Principala componentă care contribuie la contul curent al balanţei de plăţi este comerţul exterior, puternic deficitar în cazul României. 

În primele zece luni, deficitul comercial al României a avansat cu 15,84%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 11,85 miliarde euro, potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit datelor BNR, balanţa bunurilor a consemnat, în primele zece luni, un deficit de 11,567 miliarde euro, în creştere cu 2,041 miliarde euro faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Balanţa veniturilor primare, care include mai ales dividendele repatriate de investitorii străini şi cele încasate de investitorii români din străinătate, a înregistrat un deficit de 4,86 miliarde euro în primele zece luni, mai mare cu 170 milioane euro decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat, în primele zece luni, 4,561 miliarde euro (comparativ cu 4,156 miliarde euro în aceeaşi perioadă a anului trecut), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 3,589 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 972 milioane euro.

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat anul trecut un deficit de 6,46 miliarde euro, cu 85% mai mare decât nivelul înregistrat în 2016, mai ales ca urmare a dezechilibrării balanţei comerciale.

O poziție slabă a contului curent semnifică dobânzi mari pentru împrumuturile angajate în vederea finanțării deficitului bugetar și serviciului datoriei publice.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pilonul II de pensii în România: Cum afli la ce fond ești repartizat, câți bani ai în cont și ce se întâmplă...
Digi FM
A căzut într-o groapă, s-a lovit la cap și a ajuns pe mâna medicilor. Două săptămâni mai târziu, tot ea a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cyndi Lauper, la fel de extravagantă ca în tinerețe. Cum arată acum artista de 73 de ani: "Nu vreau să fiu...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ryan Gosling, salvat de Julia Roberts: „Dacă ai o problemă, vorbește cu ea”
Adevarul
Google, obligat să oprească lucrările în Finlanda, acuzat de defrișări ilegale pentru centre de date. „S-a...
Newsweek
Pensie recalculată fără anii lucrați în grupe de muncă. Un pensionar a pierdut procesul cu Casa de Pensii
Digi FM
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut Terra partea...
Digi Animal World
Rechinul salvat dintr-un canal artificial din Coreea de Sud s-a întors. 1,6 milioane de oameni au venit să-l...
Film Now
Cum arată legendara Mary Poppins la 91 de ani. Julie Andrews, surprinsă într-o apariție publică rară după...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...