Sari la conținut

Iohannis a promulgat legea TVA Split

Legea a suferit numeroase modificări față de forma inițială propusă de Guvern.

Documentul stabilește că mecanismul plății defalcate a TVA va fi obligatoriu doar pentru firmele în insolvență și cele care înregistrează datorii la plata TVA, peste un anumit plafon (la finele anului 2017 și apoi începând din ianuarie 2018).

Sistemul split TVA va fi aplicat obligatoriu doar de către firmele publice și private aflate în insolvență sau care au datorii la plata TVA, celelalte companii urmând să aibă libertatea de a-l pune în practică doar dacă vor.

Obligația revine firmelor care:

  • la finele anului 2017 au datorii la plata TVA mai mari de 15.000 de lei (firme mari), 10.000 de lei (firme medii), 5.000 de lei (firme mici și persoane fizice), dacă acestea nu sunt achitate în ianuarie 2018;

  • începând de la 1 ianuarie 2018 au datorii la plata TVA mai vechi de 60 de zile de la scadență mai mari de 15.000, 10.000, respectiv 5.000 de lei;

  • se află sub incidența legislației insolvenței.