Guvernul a modificat legislația pe Energie. Cu cât se va ieftini prețul pe consumul de electricitate

Data actualizării: Data publicării:
SANCTIUNI HIDROELECTRICA ENERGIE GETTY
Foto: Getty Images

Executivul a modificat legislația privind energia electrică, astfel încât reglementarea Autorității Naționale din a doua parte a anului să conducă la o scădere a prețului.

“Astăzi am adoptat o Ordonanță foarte importantă. Nu face multe modificări, dar acelea pe care le facem sunt de substanță. Practic, creăm posibilitatea ANRE de a putea reglementa prețul începând cu a doua perioadă a anului, 1 iulie 2020 până la 31 decembrie 2020, în așa fel încât acesta să scadă.

Sunt foarte optimist că vom avea o scădere de preț de cel puțin 1-2% pe tarifele reglementate.

De ce am făcut acest lucru? Practic, în urma unor procese aflate în instanță, anumite ordine ale Autorității Naționale au fost suspendate și era nevoie de o intervenție legislativă în așa fel încât calendarul de dereglementare pe care l-am negociat cu Comisia Europeană, și anume de la 1 ianuarie 2021 liberalizarea prețului la energie electrică să poate fi implementat”, a declarat, la finalul ședinței de joi a Guvernului, ministrul Economiei, Virgil Popescu.

De asemenea, o altă modificare făcută de Guvern în legislația pe Energie se referă la “stimularea investițiilor noi în producția de energie electrică”.

“Una din barierele care erau în calea începerii investițiilor noi în energia electrică era acea obligativitate a tuturor de a vinde prin piața OPCOM a energiei. Niciun investitor mare, serios, nu putea să vină să investească miliarde de euro în România și să nu-și poată finanța investiția bancar cu contracte de vânzare anticipată, acele contracte de tip «power purchase agreement».

Am adoptat noi articole la legea energiei electrice și a gazelor naturale care permite derogare pentru investițiile noi care vor fi puse în funcțiune după data de 1 iulie 2020”, a explicat Virgil Popescu.

Redactor: Alexandru Costea

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...