Guvernul abrogă plafoanele de preț pentru autostrăzi. Liber la explozia prețurilor

Data publicării:
Joker premiul castigat extragere loto 14 oct 2018
Foto: Guliver/GettyImages

Guvernul a abrogat prevederile care obligau la utilizarea standardelor de cost la realizarea lucrărilor de infrastructură de transport. Fără nimic să le țină în frâu, bazate pe studii de fezabilitate superficiale și pe documentații eronate, făcute în pripă, cu spectrul inflației deasupra, prețurile probabil vor exploda. Compania plătește deja 11 milioane euro pe kilometru de autostradă, cu mult peste cât încasa chiar și Bechtel.

Standardele de cost pentru obiective de investiţii finanţate din fonduri publice au fost abrogate printr-o Ordonanță de Urgență aprobată de Guvern și publicată joi în Monitorul Oficial, potrivit arenaconstruct.ro.

Acestea standarde, datând din 2010, reglementau prețul de realizare a unei autostrăzi, cel al lucrărilor de artă de pe acestea, de reparație a șoselelor sau a căii ferate, pornind de la situații medii, probabile, în funcție de relieful zonei, anume șes, deal sau munte. 

Ordonatorii principali de credite vor trebui să actualizeze și să aprobe pe propria răspundere valoarea actualizată a fiecărui proiect de investiţii, precum şi a lucrărilor de intervenţii, aflate în curs de execuție, în funcţie de evoluţia indicilor de preţuri, spune acum Guvernul.

Care sunt cauzele?

Fără a propune nimic nou în loc Guvernul justifică abrogarea standadelor de cost prin aceea că acestea ar fi fost perimate. Standardele nu ar fi luat în calcul așa zise soluții moderne de realizare a lucrărilor, calitatea acestor lucrări, condițiile diferite de teren, etc. De pe lista motivelor, nu lipsește nici grija față de cetățeni.  Guvernul are obligația de a asigura securitatea acestora în caz de seism, iar standardele vechi nu ar fi luat în calcul revizuirea periodică a normativelor de proiectare anti-seism, pretinde Guvernul.

Abrogarea vine in contextul in care oricum standardele de cost nu ami sunt respectate și constructorilor nimeni nu le cere să le respecte. Pentru 17 kilometri de autostradă pe Centura București Sud firma Spedition UMB, deținută de Dorinel Umbrărescu,  a cerut 882 milioane lei, fără TVA, adică 11,2 milioane euro pe kilometru, în condițiile in care în urmă cu zece ani se construia la jumătate de preț.

Prețurile din România au ajuns să fie mult mai mari decât cele din țările vecine. Bulgaria construiește cele mai ieftine autostrăzi din Europa, spunea în primăvara acestui an ministrul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice, Nikolay Nankov, într-o audiere din Parlament. Nankov preciza că, în ciuda prețurilor scăzute, calitatea autostrăzilor din Bulgaria este bună.

Prețurile autostrăzilor din Bulgaria sunt relativ mai scăzute decât în Europa, a explicat ministrul dezvoltării regionale Nikolay Nankov. El a menționat că costul mediu pe kilometru al autostrăzii din Bulgaria din 2000 este de 3,1 milioane de euro, în Serbia - 5,5 milioane de euro, în România - 6,3 milioane de euro, iar în Grecia puțin peste 10 milioane de euro. Potrivit lui Nankov, cu toate acestea, prețul scăzut nu este în detrimentul calității. 

Citește aici cum Compania de Drumuri a decontat italienilor care au construit lotul 3 din autostrada Sibiu-Orăștie tratamente de albire a dinților și ședințe de masaj.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
Paula Seling, mesaj de ziua fetiței pe care a adoptat-o acum 9 ani: "Mă uit la tine și învăț ce înseamnă...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Raluka, adevărul despre relația cu iubitul cu 20 de ani mai mare: „E singurul care m-a liniștit. Mi-a arătat...
Film Now
George Clooney își amintește "audiția teribilă" pentru Francis Ford Coppola: "A crezut că eram beat, dar nu...
Adevarul
Alcool, țigări și maneliști la un bal pentru liceeni: „Nici nu a început primul vers că deja a primit bani...
Newsweek
Care pensionari cu grupe au câștigat pensii mărite în instanță? De ce Casa de Pensii nu le-a dat banii în plus
Digi FM
Sarah Ferguson i-ar fi cerut un loc de muncă lui Jeffrey Epstein. "Am nevoie disperată de bani”, arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Statinele nu provoacă majoritatea efectelor secundare care le sunt atribuite, arată un studiu amplu făcut pe...
Digi Animal World
Cum arată cea mai rară vulpe din lume. Experții au capturat unul dintre ultimele exemplare și i-au montat un...
Film Now
Kate Hudson, despre viața cu părinții Goldie Hawn și Kurt Russell. Dezvăluiri surprinzătoare ale actriței...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online