Indicele ROBOR, cea mai mare valoare din octombrie 2014

Data publicării:
grafic

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut marţi până la nivelul de 2,20%, cel mai mare din octombrie 2014 până în prezent, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).

Acest nivel a mai fost atins în 28 octombrie 2014. Indicatorul Robor la 3 luni a urcat vineri şi luni la 2,19%. Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Indicatorul a crescut accelerat din data de 18 septembrie, când a atins nivelul de 1%. Indicele Robor la 6 luni a coborât marţi la 2,30%. Cel mai mare nivel a fost atins în 4 noiembrie 2014, când a fost 2,32%. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei. Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat. Dobânzile interbancare au scăzut puternic anul trecut, iar Robor la 3 luni a înregistrat în septembrie şi în octombrie 2016 un nivel minim istoric de 0,68% pe an. Dobânzile au reintrat pe o traiectorie ascendentă de la finalul lunii octombrie 2016, chiar dacă s-au oprit, o lungă perioadă, între 0,8% şi 0,9%, pentru Robor la 3 luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...