IT-ul și telecomunicațiile turează motoarele economiei

Data publicării:
calculatoare-

Comerţul, industria şi tranzacţiile imobiliare, care formează împreună jumătate din produsul intern brut, au concurenţă puternică. Firmele din IT şi comunicaţii contribuie acum la formarea PIB mai mult decât construcţiile şi agricultura la un loc.

Au arătat o creștere foarte mare a volumului de activitate. Sunt toate activitățile de telecomunicații - prin cablu, prin internet, tot ansamblul de activități din comunicații - și toate activitățile de informatică, respectiv creare de baze de date, întreținerea de baze de date, de software”, spune Adriana Ciuchea, director general INS.

Comerţul, industria şi telecomunicaţiile au avut şi cea mai mare contribuţie la creşterea economică, în primele trei luni. Lucrurile au stat bine şi pentru agricultură, chiar dacă, de regulă, lunile de iarnă îngheaţă activitatea agricolă.

Agricultura a avut creșterea cea mai importantă, 9%, în această perioadă, dar din păcate, datorită ponderii foarte mici în formarea PIB, avut o contribuție redusă, de numai 0,2% la creșterea produsului intern brut. Urmează trimestrul II care e puțin mai sus și apoi urmează trimestrele trei şi patru care au contribuția cea mai mare”, spune Tudorel Andrei, președintele INS.

Per total, economia a crescut cu 4,3% faţă de primul trimestru din 2014 şi a ajuns la o valoare estimată de aproape 140 de miliarde de lei.

Cu aceste cifre, România continuă să aibă cel mai mare avans economic din Uniune. Suntem la mare distanţă de următoarea clasată, Ungaria, cu creştere a economiei de numai 3,1% în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri