Liderii G20 au aprobat taxarea multinaţionalelor cu minimum 15 la sută

Data publicării:
liderii G20 reuniti la roma au facut fotografia de familie
Liderii G20 au aprobat la summitul de la Roma taxarea multinaționalelor Foto: Profimedia Images

Liderii din G20, organizație care reunește statele puternic dezvoltate şi emergente, au aprobat sâmbătă, la reuniunea lor de la Roma, acordul internaţional care se referă la impozitarea companiilor multinaţionale cu minimum 15 la sută şi redistribuirea unei părţi a profiturilor începând din anul 2023. 

Planul fusese deja aprobat de miniștrii de finanțe din fiecare țară, dar aprobarea oficială de către șefii de stat pune o presiune suplimentară asupra dificilului drum de a transpune distinct în lege, în fiecare țară, a prevederilor acestui acord, notează The Washington Post.

Noua cotă minimă de impozitare de 15 la sută, susţinută deja de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), are ca scop inversarea tendinței care există de zeci de ani de subimpozitare a marilor corporații, o evoluție despre care experții spun că a privat guvernele de venituri ce ar putea fi folosite, de exemplu, pentru finanțarea programelor de cheltuieli sociale.

În ultimele decenii, companiile multinaţionale și-au redus contribuţiile printr-un sistem de mutare a sediilor şi transferare a activităţilor.

Acordul este o realizare-cheie pentru secretarul Trezoreriei din SUA, Janet Yellen, care a făcut din stabilirea unui nivel minim la nivel internațional pentru impozitul pe profit una dintre prioritățile principale ale mandatului său.

„Cerem grupului reunit OECD-G20 să dezvolte rapid reglementări şi instrumente multilaterale unitare, pentru a asigura că noile reguli vor intra în vigoare la nivel mondial începând din anul 2023”, se arată în proiectul Declaraţiei concluziilor summitului de la Roma, scrie Mediafax, care citează cotidianul La Repubblica.

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) a anunţat, la 8 octombrie, un acord internaţional privind impozitarea companiilor multinaţionale cu 15 la sută şi redistribuirea unei părţi a profiturilor, începând din anul 2023. Acordul a fost susţinut deja de 136 de ţări şi jurisdicţii reprezentând peste 90 la sută din valoarea PIB-ului mondial.

„Noul sistem prevede şi realocarea a peste 125 de miliarde de dolari din profiturile celor mai mari şi mai profitabile companii multinaţionale în toate ţările din lume, astfel încât să se asigure că aceste firme achită contribuţii fiscale corecte oriunde desfăşoară activităţi şi generează profituri”, a precizat OECD.

Acordul a fost obţinut după doi ani de negocieri intense pentru adaptarea sistemului fiscal internaţional la secolul XXI, în contextul digitalizării economiilor.

Acordul are ca bază „Soluţia pe doi piloni”.

„Pilonul întâi” prevede redistribuirea anuală a profiturilor multinaţionalelor în valoare de 125 de miliarde de dolari în toate jurisdicţiile internaţionale, pentru a facilita accesul la fonduri al ţărilor aflate în dezvoltare.

„Pilonul doi” prevede introducerea unui impozit corporativ mondial de 15%, care li se va aplica firmelor multinaţionale ce au venituri de peste 750 de milioane de euro (867 de milioane de dolari, conform valorii actuale de conversie). Acest mecanism ar urma să genereze venituri fiscale suplimentare de 150 de miliarde de dolari anual la nivel mondial. 

Partenerii noștri
Playtech
Cât curent consumă în 24 de ore un frigider sau un televizor. Câți lei se adaugă zilnic pe factură
Digi FM
Două femei s-au luat la bătaie la Târgul de Crăciun din Craiova. Imaginile sunt virale: „Doar e la...
Pro FM
Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri a făcut după ce a recunocut că se...
Film Now
Justin Baldoni vs. Blake Lively: detalii surprinzătoare despre un sărut improvizat. O scenă ștearsă din It...
Adevarul
Ucigașa cu chip de înger: tânăra învățătoare transformată în arma secretă a lui Stalin
Newsweek
EXCLUSIV Dezastru la Mica Recalculare a pensiilor. Doar 65.000 decizii emise, sub 10%. Ce probleme sunt?
Digi FM
Nuntă cu iubirea vieții lui, pe un pat de spital. Un bărbat aflat pe moarte și-a împlinit o ultimă dorință...
Digi World
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce...
Digi Animal World
Momentul când un urs apare pe un patinoar, deschis recent pentru localnici: „A vrut să-l încerce pentru noi”...
Film Now
O recunoști? Azi are 63 de ani, e una dintre cele mai cunoscute actrițe din lume și e căsătorită cu o femeie
UTV
Ilona Brezoianu a născut. Actrița și soțul ei, Andrei, au un băiețel perfect sănătos