Patronatul IMM: 2018 va fi anul abuzurilor ANAF

Data actualizării: Data publicării:
controale anaf, operatiunea felios_fb fisc

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) consideră că 2018 va fi anul exceselor funcţionarilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) asupra contribuabililor pentru obţinerea premiilor prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 116 publicată în Monitorul Oficial din 29 decembrie 2017.

Actul normativ prevede că, din acest an, ANAF, prin înfiinţarea unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, poate reţine, ca venituri proprii, o cotă de 15% din sumele stabilite prin acte administrativ-fiscale, procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală care au la bază sesizări ale ANAF, rămase definitive în sistemul căilor de atac, reprezentând: impozite, taxe şi contribuţii, stabilite suplimentar prin decizii de impunere, stinse prin încasare, compensare sau executare silită; obligaţii fiscale accesorii stabilite de organele fiscale, stinse prin încasare, compensare sau executare silită; valoarea sumelor încasate din valorificarea bunurilor confiscate prin procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor ale ANAF; repararea prejudiciului material şi sume confiscate prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală care au la bază sesizări ale ANAF, stinse prin încasare, valorificare sau executare silită.

Digi24.ro a prezentat actul normativ și aspectele defavorabile ale acestuia intr-un articol apărut aici. 

”Ordonanţa de Urgenţă nr. 116/2017 încalcă Legea nr. 2/2018 a bugetului de stat pe 2018, mărind şi mai mult deficitul bugetar, în condiţiile în care în buget sunt prevăzute creşteri semnificative a veniturilor din amenzi, penalităţi şi confiscări ca venituri bugetare, nu ca venituri proprii”, a declarat marţi preşedintele Consiliului, Florin Jianu, într-o conferinţă de presă, potrivit News.ro.

CNIPMMR consideră că ordonanţa respectivă va genera excese şi abuzuri ale funcţionarilor ANAF asupra contribuabililor pentrul obţinerea premiilor, ”cu efecte dramatice în special asupra IMM-urilor, care nu dispun de resurse materiale, financiare şi umane necesare să le permită susţinerea unor contestaţii/procese îndelungate pentru anularea actelor de control, în condiţiile în care recompensa funcţionarilor nu este dublată şi de răspunderea materială a acestora pentru actele de control anulate, nefiind asigurat un minim echilibru în acest domeniu”.

Oficialii Consiliului afirmă totodată că funcţionarii care vor abuza de poziţia lor, de cadrul legal neclar, de interpretări forţate în dorinţa de a acumula cât mai multe sume în fondul de premiere nu vor răspunde, Codul de procedură fiscală reglementând exclusiv răspunderea statului pentru prejudiciile create prin acte administrative nelegale, spre deosebire de vechiul Cod, în care răspundeau şi funcţionarii fiscali vinovaţi, potrivit regulilor de drept comun din contenciosul administrativ.

”Ordonanţa de Urgenţă nr. 116/2017 va aduce o creştere semnificativă a numărului litigiilor fiscale, ca urmare a unei abordări şi mai agresive a funcţionarilor fiscali, alimentată de tentaţia firească a creşterilor salariale ce pot fi astfel obţinute, inclusiv o creştere a sentimentului negativ pe care contribuabilii îl vor resimţi acut din această perspectivă, în lipsa responsabilizării funcţionarilor fiscali. Acest apetit crescut pentru stabilire de sume suplimentare pentru a obţine venituri salariale mai mari nu poate fi stăvilit pe deplin de judecători prin anularea actelor întocmite de către organele fiscal, raportat la lipsa unor instanţe specializate, la incapacitatea contribuabilului de a susţine financiar litigiul, la legislaţia neclară”, adaugă reprezentanţii patronatului.

CNIPMMR solicită Parlamentului luarea în considerare a poziţiei sale şi neaprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 116/2017, ”care are carenţe structurale şi conceptuale majore, încălcând Constituţia şi principiile fiscal-bugetare şi care va avea un impact negativ semnificativ asupra contribuabililor oneşti, în special asupra IMM-urilor”.

De asemenea, pentru acest an CNIPMMR solicită implementarea princiipilor din Legea prevenirii precum şi atragerea de investiţii şi creşterea absorţiei fondurilor europene.

CNIPMMR a efectuat totodată o analiză a gradului de implementare a măsurilor de spijinire a antreprenoriatului şi al IMM-urilor în special, care trebuiau implementate de catre guvern, în cursul anului 2017.

Reprezentanţii patronatului spun că din totalul de 16 măsuri identificate cu impact privind antreprenoriatul şi mediul de afaceri IMM-urile, doar nouă au fost transpuse în practică, total sau parţial.

În plus, CNIPMMR susţine necesitatea implementării măsurilor din Programul de guvernare 2017-2020, astfel încât întreprinderile mici şi mijlocii să beneficieze de un mediul de afaceri prietenos şi predictibil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri