Sari la conținut

România la bilanț. Economia țării, între promisiuni și realitate

Mai sunt doar câteva zile din acest an, un moment bun să pentru o retrospectivă. Cu ce planuri am plecat la drum şi unde am ajuns cu ele? Aflați dintr-un nou episod „România la bilanţ”.

Dăm timpul înapoi şi ne aşezăm la linia de start. 2017, se schimbă guvernul iar noii guvernanţi vin cu nişte promisiuni electorale care uimeau. Românii se împart deja între cei care aveau să primească salarii şi pensii mai mari automat şi, pe contrasens, veneau patronii şi analiştii care făceau semne disperate că drumul acesta populist este unul care se termină într-o râpă.

Coloana cu salarii minime majorate cu 200 de lei şi peste o sută de taxe eliminate era condusă cu viteză de Sorin Grindeanu, primul premier ale guvernării PSD.

Din sens opus, coloane de analişti cu pancarte pe care scria că o majorare ca cea făcută în februarie va însemna cheltuieli suplimentare de aproape un miliard de lei.

Până în 2020, România va avea o creştere economică anuală de 5,5% şi o mai bună absorbţie a fondurilor europene - asta spunea ministrul Finanţelor de la acea vreme, când explica de ce este loc pentru noi reduceri de taxe şi creşteri salariale concomitente. Se promitea inclusiv un Cod economic care avea să cuprindă legi mai simple pentru mediul de afaceri. N-a fost să fie.

Situaţia din România a ajuns pe prima pagină a marilor agenţii de ştiri, precum Bloomberg, iar reacţia investitorilor străini a venit imediat. Efectele s-au văzut şi pe piaţa valutară. Leul a pierdut teren în faţa euro, pe măsură ce investitorii au vândut obligaţiuni de stat, adică au scăpat de lei ca să cumpere euro şi să lichideze astfel investiţiile din România. Euro ajungea atunci la cel mai mare nivel de la începutul anului. 4 lei şi 53 de bani la cursul oficial.

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii vă spune ceva? Şi el apărea pe lista priorităţilor economice. Peste 200 de companii ale statului, aflate în subordinea mai multor ministere, urmau să fie unite sub un singur administrator. Fondul Suveran de Dezvoltare şi investiţii ar urma să gestioneze peste 10 miliarde de euro. Banii vor veni din dividende ale companiilor de stat, dar şi sumele obţinute din obligatiuni sau din vânzarea de clădiri nefolosite aflate în portofoliul companiilor de stat.

Se promitea construcţia mai multor fabrici, construcția de autostrăzi, căi ferate şi spitale. Ce s-a întâmplat, de fapt? Statul a cerut doar dividende în plus de la companiile din subordine cu care nu au pus nici măcar o cărămidă la vreo fabrică sau vreun spital. Peste un miliard şi jumătate a luat din piaţă. Efectul? Cursul şi dobânzile au crescut iar, și au atins maxime istorice. A mai existat un Fond Suveran, în vremea guvernării Tăriceanu. A fost un fond creat cu banii din privatizări. Au fost 11 miliarde de lei care s-au dus în realitate pe pomeni electorale.

Dar pomeni electorale nu înseamnă găleţi cu numele partidului în care găsiţi nişte făină, ulei şi vreun pui. Înseamnă salariul minim pe care unii patronii nu au de unde să îl mărească atunci când vrea statul, dar guvernul nu ţine cont de asta şi îi tratează pe toţi ca pe nişte oameni de rea credinţă care vor să îşi exploateze angajaţii. Aşa că îl măresc ei din pix. Cam aceasta a fost piaţa economică a lui 2017. Guvernul a dictat, privatul a executat.