Statul nu reușește să adune banii din taxele impuse companiilor energetice

Data publicării:
bani 3-3

Fiscul a colectat până acum sub un sfert din banii necesari. Şi nu este singurul exemplu. Multe biruri ajung cu întârzieri foarte mari în conturile statului, iar cei care ar trebui să beneficieze de ajutoare sociale trăiesc de pe o zi pe alta.

La începutul anului, statul a pus trei noi impozite companiilor din energie, pentru a colecta mai mulţi bani la buget. Cea mai mare taxă a fost pusă pe veniturile obţinute de producătorii de gaze naturale. Apoi, companiile care transportă gazele şi energia electrică, dar şi cele care furnizează aceste resurse consumatorilor finali, trebuie să plătească mai mult. O parte dintre venituri sunt încasate şi din exploatarea resurselor de ţiţei, cărbuni, lemn şi minereuri.

În total, statul îşi propunea să încaseze anul acesta peste 635 milioane de lei, dar în jumătate de an a încasat sub un sfert. Deşi banii urmau să ajungă într-un fond special pentru cei care nu pot suporta scumpirile la gaz şi curent, statul a decis să acorde ajutor prin majorarea venitulului minim garantat şi a alocaţiei pentru familiile cu venituri mici.

În medie, aceste venituri au crescut cu 20 de lei de la 1 iulie, însă asistaţii sociali spun că soluţia ar fi să primească ajutorul direct în facturile la utilităţi, adică să plătească mai puţin pentru gaze şi electricitate.

Aproape jumătate din suma colectată până acum de stat a fost plătită de o singură companie, ceea ce înseamnă că Transelectrica, Electrica, Transgaz sau Romgaz nu au virat integral datoriile către stat.

„Am platit pâna acum 70 de milioane de lei către bugetul de stat în contul noilor taxe”, a spus Andreas Matje, directorul financiar al Petrom.

Cel mai greu pentru stat pare a fi să mute banii dintr-un buzunar în altul. Ineficienta colectare a banilor la buget este făcută de Fisc. Din păcate, cei mai mari datornici sunt tot companiile care apartin statului, fie ca vorbim de companiile din energie, Poșta Română sau CFR. Datoriile statului către stat depășesc 1 miliard de lei.

Companiile private se plâng că noile taxe le-au afectat afacerile în România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri