#ConectațiCuEuropa. Ștefan Mandachi vorbește, la Digi24, despre ce s-a schimbat de la inaugurarea primului metru de autostradă din Moldova

Data actualizării: Data publicării:
Ștefan Mandachi, om de afaceri
Ștefan Mandachi, om de afaceri Foto: captură TV

Primul metru de autostradă din Moldova, inaugurat în 15 martie în localitatea Cumpărătura, judeţul Suceava, de omul de afaceri Ștefan Mandachi, în cadrul protestului #șîeu, a devenit „cel mai vizitat obiectiv turistic” din zona Sucevei. Vin însă doar turiști, nu și autoritățile care ar trebui să construiască adevărata autostradă, a spus omul de afaceri la Digi24.

  • Vrem să fim #ConectațiCuEuropa! În această seară, la Jurnalul de Seară, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc va răspunde întrebărilor românilor legate de lipsa autostrăzilor și a unei infrastructuri rutiere ca în țările civilizate ale Europei. 

Nu am văzut guvernanți care să viziteze metrul de autostradă. Sunt foarte mulți turiști. Asta face ca un ochi să plângă și unul să râdă. Oam se uită, râd, dar se întreabă unde e autostrada reală. Am înțeles că s-a început un șantier, cel de la Bacău, în afară de asta nu am văzut nimic. Aștept să văd șantierul autostrăzii, nu șantierul centurii”, a spus Ștefan Mandachi.

El a mai spus că pe terenul unde a fost construit metrul de autostradă intenționa să facă o fabrică de carne, dar a renunțat la acest plan pentru că nu avea cum să asigure transportul produselor spre restul țării.

Suntem izolați aici. Nu avem posibilitatea să ducem mărfurile în țară. E imposibil să ne dezvoltăm. Suntem într-o zonă unde ar putea veni milioane de turiști, dar n-au cum să ajungă. Din București facem 10 ore”, a adăugat el.

Întrebat dacă oamenii pot stabili agenda politică, astfel încât să obțină realizarea unor proiecte de infrastructură, Mandachi a spus: „Nu știu dacă oamenii pot stabili o agendă politică, dar pot merge la vot și să-i aleagă pe cei care urmează sa construiască aceste autostrăzi. Aș îndemna să meargă la vot, după care să vedem ce agende politice propun oamenii”.

Lipsa autostrăzilor a dus la apariția mișcării #șîeu, inițiată de Ștefan Mandachi. Sub sloganul „România vrea autostrăzi, sute de firme, primării, echipe sportive, personalităţi, sindicate, dar şi persoane fizice au întrerupt activitatea în 15 martie, timp de 15 minute, la ora 15.00. A fost momentul în care omul de afaceri Ştefan Mandachi, a inaugurat primul metru de autostradă construit în Moldova.

Legea pentru Autostrada Unirii, pe ruta Iași-Târgu Mureș, care să unească Modova de restul țării, a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în noiembrie 2018. Lucrările nu au început încă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri