Demisionar, Lucian Șova promite deschiderea a două loturi de autostradă în câmp

Data publicării:
sova lucian

Şova spune că în următoarele zile vor fi deschise traficului două loturi din autostrada Câmpia Turzii-Târgu Mureş. Capetele acestora nu sunt însă legate de loturi pe care să se poată circula.

Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, a declarat, marţi, pe şantierul autostrăzii Câmpia Turzii - Ogra - Târgu Mureş, că aşteaptă ca în următoarele zile să fie deschise traficului două loturi din această autostradă. "Iată că înainte de sfârşitul anului găsim ocazia să avem premise de bucurie că încă câţiva kilometri de autostradă se vor deschide traficului", a spus Şova, potrivit News.ro

"Am venit astăzi şi pe acest şantier, care este aproape gata şi aştept ca în următoarele zile traficul să fie deschis pe aceste segmente de autostradă. Ceea ce se întâmplă în aceste zile este încununarea unor eforturi pe care le-au făcut antreprenorii în această vară, perioadă în care, deşi s-au confruntat cu suficiente dificultăţi, iată că înainte de sfârşitul anului găsim ocazia să avem premise de bucurie că încă câţiva kilometri de autostradă se vor deschide traficului", a declarat, marţi, Lucian Şova, pe şantierul autostrăzii Câmpia Turzii - Ogra - Târgu Mureş (lotul 1, Ogra - Iernut şi lotul 2, Ungheni – Ogra). Problema este că la loturile de capete, respectiv Tâgu Mureș – Ungheni nu se lucrează 9licitație ce stă neadjudecată definitiv pe peste un de zile) și Iernut-Chețani – Câmpia Turzii.

Întrebat dacă se va circula de 1 Decembrie pe aceste loturi, el a spus: "Chiar dacă nu va fi de 1 Decembrie, eu ştiu că au început pregătirile pentru recepţie... de fapt, prerecepţia lucrărilor, este o chestiune de formalităţi care trebuie îndeplinită cu maximum de exigenţă din partea Companiei, astfel încât chiar dacă ne dorim să fie deschise aceste loturi cât mai repede cu putinţă, condiţiile de calitate şi de siguranţă a traficului să fie îndeplinite sută la sută. Aşa cum am spus, oricum în acest an se va circula pe aceste loturi de autostradă. Evidenţiez eforturile pe care le face Asaldi (Astaldi - n.r.) pentru a reuşi ca descărcarea de pe cele două loturi să fie făcută la timp astfel încât un lucru fără de care practic nu am putea da în folosinţă chiar dacă am recepţiona aceste două segmente, va fi şi acesta îndeplinit. Apreciez eforturile pe care le face Asaldi, în ciuda dificultăţilor la nivel global".

El a spus că va vizita unele şantiere care ar trebui să fie închise înainte de sfârşitul anului sau de "venirea iernii".

"Am venit să stau de vorbă cu constructorii, am vrut să văd şi eu care este situaţia, aşa cum ieri am fost pe segmentul de autostradă A3, astăzi pentru câteva ore sunt să văd care este situaţia şi pe aceste loturi care urmează a fi deschise traficului, pe 29 noiembrie voi fi şi pe loturi de pe Lugoj-Deva, după evenimentele pe care le vom sărbători împreună de Guvernul României la Alba Iulia voi merge să văd şi acele şantiere, pe care le-am vizitat şi la începutul mandatului meu, şantiere pe care sper că cei care lucrează acolo vor reuşi să le închidă înainte de sfârşitul acestui an sau măcar de venirea iernii, astfel încât să mai adauge la cei aproape 60 de kilometri de autostradă pe care vom circula cu siguranţă înainte de sfârşitul acestui an să mai adăuge şi încă 20-30 de kilometri care ar putea fi deschişi traficului înainte de venirea iernii", a afirmat Şova.

La începutul anului ministrul Șova avea altă părere privind vizitele de lucru. El spunea însă că nu va fi văzut prea des pe teren, căci timpul lui este scump. "Minutul unui ministru este prea scump pentru a petrece ore în şir călătorind", spunea atunci Șova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...