Fratele lui Marian Neacșu a fost numit la conducerea Autorității Aeronautice Civile. Ce pregătire are Mihai Neacșu

Data publicării:
sorin grindeanu si marian neacsu
Sorin Grindeanu (stânga), ministrul transporturilor l-a numit pe fratele lui Marian Neacșu (dreapta) în CA al Autorității Aeronautice Civile Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Mihai Neacșu, un specialist în cereale, a ajuns membru în Consiliul de Administație al Autorității Aeronautice Civile. El este fratele liderului social-democrat Marian Neacșu, în prezent secretar general al Guvernului, unul dintre așa-numiții „baroni PSD”. Mihai Neacșu a fost numit în funcție de ministrul transporturilor, social-democratul Sorin Grindeanu, scrie G4Media.

Mihai Neacșu a primit un mandat de patru ani în cadrul Consilului de Administrație al Autorității Aeronautice Civile, în condițiile în care, potrivit CV-ului său, nu are nicio pregătire care să îl califice pentru Autoritatea Aeronautică, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, motiv pentru care numirea sa a fost semnată de Sorin Grindeanu, ministrul social-democrat al transporturilor.

Mihai Neacșu a absolvit Politehnica la secția Mecanică și are o diplomă de master în procese și aparate termice. Activitatea profesională și-a desfășurat-o în firma familiei, care se ocupa cu cultivarea cerealelor și a plantelor leguminoase. Este o firmă controlată chiar de fratele său, Marian Neacșu, actualul secretar general al Guvernului.

Din poziția în care a fost numit Mihai Neacșu la Autoritatea Aeronautică Civilă, el va beneficia de o indemnizație brută lunară de peste 15.000 de lei.

Ministerul Transporturilor, într-un răspuns pentru G4Media, spune că Mihai Neacșu a fost numit în urma unui concurs pe care l-a câștigat și care a fost organizat respectând toate procedurile legale - anunț în termenul prevăzut de lege, postat timp de 30 de zile, candidații au susținut probe de interviuri în fața unei comisii de selecție, iar la final s-a elaborat un raport.

Și numirea lui Marian Neacșu, fratele său, ca secretar general al guvernului Ciucă, în decembrie 2021, a fost controversată, în condițiile în care social-democratul fusese condamnat definitiv în 2016 de Înalta Curte la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, după ce își angajase ilegal fiica la biroul său de parlamentar. Între timp, însă, Marian Neacșu a fost reabilitat. Anterior, Neacșu Marian Neacșu ocupase din 2019 funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri