VERIDICE. Ce sunt profesiile liberale

Data publicării:
birou angajati shutterstock_309941807
Foto: Shutterstock

E mai avantajos să fii liber prefesionist decât salariat, în urma ultimelor modificări ale Codului Fiscal? Aflați dintr-un nou episod „Veridice”.

Singura definiție a profesiilor liberale din legislația românească o găsim în codul Insolvenței și spune că profesia liberală este exercitată în baza unei calificări profesionale, cu titlu personal, pe propria răspundere şi în mod independent, implicând activităţi de natură intelectuală în interesul clientului şi servind interesul public. Caracteristice pentru aceste profesii sunt existenţa unui cod de etică, pregătirea profesională continuă şi confidenţialitatea relaţiilor cu clientul (Art 5 alin 52).

Avocații, notarii, contabilii, practicienii în insolvență, evaluatorii autorizați, auditorii financiari, consultanții fiscali, medicii, farmaciștii, medicii veterinari, jurnaliștii sunt printre cei mai cunoscuți liber profesioniști.

Putem vorbi de peste 350 de mii de oameni care practică profesii liberale în România, o clasă de mijloc deloc de neglijat. Din punct de vedere al organizării, multe dintre aceste profesii au legi speciale de funcționare cu modalități de organizare diferite (ex. notarii, avocații, contabilii, evaluatorii etc) în timp ce altele își desfășoară activitateafără existența unor asemenea legi (jurnaliștii, topografii autorizați) fiind organizate în conformitate cu legea asociațiilor și fundațiilor, pe scurt ONG-uri.

Toți cei din această categorie trebuie să depună declarația unică de venit care are ca termen limită jumătatea lunii iunie.

Ce lipsește în acest moment din „lumea" profesiilor liberale? Poate o lege cadru care să armonizeze și sa îmbunătățească aspectele diferite ale modului de funcționare actual.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri