16 oameni aflați la o nuntă au murit după ce au fost loviți de fulgere, în Bangladesh

Data publicării:
furtuna cu fulgere pe o campie din spania.
Furtună cu fulgere. Foto: GettyImages

16 oameni aflați la o nuntă au murit, după ce au fost loviți de fulgere în Bangladesh, au anunțat autorităţile. Nuntașii au fost loviţi de fulgere în momentul când coborau de pe o ambarcaţiune în oraşul Shibganj, situat în apropiere de frontiera cu India, pentru a se adăposti de o furtună.

Potrivit administratorului guvernamental al oraşului, Sakib Al-Rabby, 16 persoane au decedat după ce au fost lovite de fulgere la intervale de câteva secunde în districtul vestic Chapainawabganj. Mireasa nu făcea parte din grupul de nuntaşi, dar mirele a fost rănit.

Furtuni violente aduse de muson au lovit recent Bangladeshul, iar ploile torenţiale care au afectat districtul Cox's Bazar, din sud-estul ţării, au dus la moartea a circa 20 de persoane, printre aceştia aflându-se şi şase refugiaţi rohingya.

Sute de persoane sunt ucise în fiecare an de fulgere în Bangladesh.

Potrivit unui bilanţ oficial, în 2016, fulgerele au provocat decesul a peste 200 de persoane, 82 dintre acestea au murit într-o singură zi în luna mai, dar cele mai multe dintre victime nu au fost niciodată înregistrate oficial.

Un organism independent a estimat că anul acesta 349 de persoane au decedat după ce au fost lovite de fulgere, scrie Agerpres.

Potrivit unor experţi, defrişările reprezintă cauza unui număr crescut de decese.

Pentru a încerca să limiteze consecinţele schimbărilor climatice şi numărul de decese provocate de fulgere, autorităţile din Bangladesh au plantat sute de mii de palmieri.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...