Americanii i-au ajutat pe ucraineni să pregătească ofensiva din sud și le-au sugerat o misiune mai limitată

Data actualizării: Data publicării:
A Destroyed Ukrainian 2S7 Pion Tank Lies in a Field East of Kharkiv, Ukraine
Experții americani susțin că Ucraina a compensat avantajul Rusiei pe front prin „competenţa” sa. Foto: Profimedia Images

Statele Unite au îndemnat Kievul, în faza de pregătire a actualei contraofensive ucrainene, să menţină operaţiunea limitată atât în ​​ceea ce priveşte obiectivele sale, cât şi dimensiunile în plan teritorial, pentru a evita supraextinderea şi blocarea pe mai multe fronturi, au declarat mai mulţi oficiali americani şi occidentali, precum şi surse ucrainene pentru CNN

Aceste discuţii au implicat și simulări de luptă cu Kievul, au spus sursele, referindu-se la exerciţii analitice menite să ajute partea ucraineană să înţeleagă ce niveluri de forţe ar trebui să strângă pentru a avea succes în diferite scenarii.

Ucrainenii au avut în vedere iniţial o contraofensivă mai largă, dar în ultimele săptămâni şi-au restrâns misiunea spre sud, în regiunea Herson, au declarat oficialii americani şi ucraineni.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder, a declarat pentru CNN că „Statele Unite au un dialog de rutină militar-militar la mai multe niveluri cu Ucraina”. Nu vom comenta specificul acestor angajamente. În general, le oferim ucrainenilor informaţii pentru a-i ajuta să înţeleagă mai bine ameninţările cu care se confruntă şi a-şi apăra ţara împotriva agresiunii ruse. În cele din urmă, ucrainenii iau deciziile finale pentru operaţiunile lor”, a mai spus Pat Ryder.

Oficialii cred că acum există o paritate crescută între armatele ucrainene şi cele ruse. Dar oficialii occidentali au ezitat să eticheteze operaţiunea ucraineană în curs de desfăşurare, care părea să înceapă luni în provincia sudică Herson, ca fiind o adevărată „contraofensivă”.

Cât de mult succes va avea Ucraina în recâştigarea teritoriului pierdut rămâne o întrebare deschisă, spun pentru CNN surse familiare cu cele mai recente informaţii. Oficialii ucraineni au transmis deja că această ofensivă va fi probabil o operaţiune lentă şi că frigul iernii ar putea determina unele întreruperi ale luptelor.

Cu toate acestea, există un sentiment distinct printre consilierii americani şi occidentali ai Ucrainei că armata ucraineană este pe picior de egalitate cu Rusia, mai mult decât se credea chiar şi cu doar câteva luni în urmă, au declarat sub rezerva anonimatului pentru CNN mai mulţi oficiali. 

Totuși, Rusia încă menţine un număr superior de militari şi de artilerie. Însă capacităţile ucrainene, susţinute de armamentul şi antrenamentele occidentale sofisticate, au atenuat un decalaj important, spun oficialii. „Se vede ce poate face pregătirea susţinută şi furnizarea de arme atunci când forţa este foarte motivată şi capabilă în angajarea sa”, a declarat pentru CNN un înalt oficial NATO. 

O altă sursă militară americană a spus-o mai direct: Ucraina a compensat avantajul Rusiei cu „competenţa” sa.

Citește și: Armata rusă susține că a oprit contraofensiva ucraineană de la Herson și Nikolaev

Elan în creștere

Ucraina a semnalat public de luni de zile că intenționează să lanseze o contraofensivă majoră pentru cucerirea din nou a teritoriului pierdut în fața Rusiei în războiul care a intrat deja în a șaptea lună. 

Și chiar înainte de începutul acestei săptămâni, când forțele ucrainene au început să-și intensifice eforturile pe linia frontului din sudul Ucrainei, Kievul a perturbat în mod activ eforturile de reaprovizionare și comanda și controlul Rusiei în regiune.

Timp de mai multe săptămâni, Ucraina a folosit un amestec de susținători partizani, atacuri cu rachete cu rază lungă de acțiune și forțe de operațiuni speciale pentru a lansa o serie de atacuri mult în spatele liniilor rusești, inclusiv în Crimeea, care au vizat centre logistice și de comandă și control în pregătirea pentru ofensiva sudică.

„Nu cred că este încă posibil să confirmăm amploarea progreselor ucrainene, dar cu siguranță noile desfășurări au afectat capacitatea Rusiei de a se deplasa spre nord și spre sud peste [râul Nipru] prin atacurile asupra podurilor”, a declarat miercuri un alt înalt oficial NATO.

National Guard protects Ukrainian sky from russian aggressor
Soldați ucraineni pe frontul din sud. Foto: Profimedia Images

„Și în ceea ce privește perspectivele de viitor, aș reține că Ucraina este mult mai aproape de paritatea în număr de trupe în Herson decât a fost în ultimele săptămâni” în provinciile din est ale țării, unde luptele au început de luni de zile, a mai declarat același oficial NATO.

Atacurile din Crimeea au fost o strategie deosebit de inteligentă, a spus un alt oficial occidental, deoarece Rusia a folosit peninsula ca pe o rampă de lansare pentru operațiunile sale din sudul Ucrainei.

Rusia a fost, de asemenea, forțată să retragă resurse din est „pur și simplu din cauza rapoartelor potrivit cărora ucrainenii ar putea intensifica atacul în sud”, a declarat luni John Kirby, coordonatorul Consiliului Naţional de Securitate pentru Comunicaţii Strategice de la la Casa Albă. „Și așa că au fost nevoiți (rușii - n.red.) să epuizeze anumite unități în anumite zone din Donbas, pentru a răspunde la ceea ce ei credeau în mod clar că este o amenințare viitoare a unei contraofensive”, a explicat Kirby.

O misiune mai restrânsă

Surse americane și ucrainene au declarat pentru CNN că planurile anterioare pentru operațiunea ucraineană au fost inițial mai ample și au implicat un efort mai ambițios de a recâștiga alt teritoriu pierdut în urma invaziei ruse în ultimele șase luni, inclusiv orașul Zaporojie din sud-estul țării.

Însă până luni, oficialii ucraineni păreau concentrați asupra reluării controlului în regiunea Herson.

Un oficial al administrației a declarat pentru CNN că în ultimele luni, Ucraina a cerut Statelor Unite arme adecvate în mod special contraofensivei lor din sud. 

Citește și: Ministerul britanic al Apărării: Forțele ucrainene intensifică loviturile de artilerie în sudul țării (Hartă)

SUA au îndeplinit multe dintre aceste solicitări, inclusiv livrarea de muniție suplimentară și artilerie, prin pachete de asistență către Kiev.

Totodată, exercițiile de planificare au ajutat Statele Unite să înțeleagă mai bine ce tip de echipament, muniție sau informații ar putea oferi și care ar fi cel mai util Ucrainei. Pe parcursul războiului, SUA au oferit în mod regulat Ucrainei consiliere și informații militare, împreună cu miliarde de dolari în materie de echipamente și armament.

„O operațiune lentă pentru a măcina inamicul”

Oficialii occidentali care au vorbit cu jurnaliștii de la CNN spun că Ucraina pare acum mai egală cu forțele ruse nu numai datorită armamentului occidental avansat pe care Ucraina le-a folosit în mod eficient, ci și pentru că ucrainenii au în continuare avantaj în ceea ce privește moralul, coeziunea unității, perspicacitatea tactică și un nivel superior de a improviza din mers pe front.

Ei au și un alt avantaj, au precizat doi oficiali: o populație care este în mare măsură îngrozită de ocupația rusă și dispusă să se angajeze în atacuri partizane pentru a-i expulza -- cum ar fi asasinate și eforturi de sabotaj în spatele liniilor inamice.

Totuși, în ciuda unei evaluări mai optimiste a capacităților de luptă ucrainene, oficialii americani nu pariază încă pe faptul că Ucraina va recuceri regiunea Herson.

„Nu sunt sigură că aceasta va fi contraofensiva mare și masivă pe care oamenii ar putea să o aștepte”, a avertizat o sursă militară americană. Multe vor depinde de cât de bine va apăra Rusia noul teritoriu revendicat, a explicat sursa, ceva ce nu a fost încă solicitată să facă în ultimele șase luni.

Un consilier prezidențial ucrainean a avertizat, de asemenea, că ofensiva va fi o „operațiune lentă de măcinare a inamicului”. „Acest proces nu va fi foarte rapid”, a declarat Oleksiy Arestovych, consilier al șefei biroului președintelui Ucrainei, într-o declarație postată pe contul său Telegram luni seara. Oficialul de la Kiev a mai transmis că operațiunea „se va încheia cu instalarea drapelului ucrainean peste toate așezările din Ucraina”.

Citește și: Cresc tensiunile la Zaporojie, înaintea vizitei ONU. Un reactor s-a oprit. Rușii spun că ucrainenii au încercat să cucerească centrala

 

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri